Țările sărace, acces tot mai greu la tratamentul pentru COVID-19. Statele bogate nu renunță la proprietatea intelectuală
Vineri, țările înstărite, și-au declarat opoziția față de propunerea prin care se renunță la regulile referitoare la proprietatea intelectuală în cazul medicamentelor destinate COVID-19, deși au existat presiuni pentru a se face o excepție și de a îmbunătăți accesul la tratamente și țărilor mia sărace.
Susţinătorii acestei propuneri afirmă că actualele reguli privind proprietatea intelectual creează bariere de acces la medicamente şi vaccinuri ieftine şi doresc relaxarea restricţiilor, aşa cum s-a procedat în timpul epidemiei de SIDA, informează News.ro.
Opoziţia exprimată de Uniunea Europeană, Statele Unite şi alte ţări bogate, în timpul unei întâlniri de vineri, înseamnă că propunerea care va fi prezentată luna viitoare Consiliului General al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) cel mai probabil va eşua.
”Dacă ţările bogate preferă profiturile în detrimentul vieţii, vor omorî propunerea din cauza unor tehnicalităţi”, a declarat un delegat care susţine moţiunea, la o întâlnire cu uşile închise.
De obicei, OMC, care reuneşte 164 de membri, ia deciziile prin consens, cu excepţia cazurilor în care membrii decid să voteze, care este o situaţie excepţională.
O a doua sursă a spus că ţările dezvoltate au negat că drepturile de proprietate intelectuală creează bariere, afirmând că suspendarea acestora ”nu este doar inutilă ci subminează eforturile de colaborare pentru combaterea pandemiei, care sunt în curs”.
Misiunile diplomatice ale SUA şi UE din Geneva nu au comentat imediat informaţiile.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
,,Abuzuri în avalanșă și încălcări ale drepturilor fundamentale”: Cristela Georgescu, acuzații după decizia de prelungire a arestului pentru Călin Georgescu
,,Abuzuri în avalanșă și încălcări ale drepturilor fundamentale”: Cristela Georgescu, acuzații după decizia de prelungire a arestului pentru Călin Georgescu Cristela Georgescu a reacționat public după ce instanța a decis prelungirea, cu încă 30 de zile, a arestului în cazul lui Călin Georgescu, cercetat într-un dosar privind constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu […]
Sarmizegetusa Regia va putea fi vizitată doar duminica în noiembrie 2026: Care este motivul
Sarmizegetusa Regia va putea fi vizitată doar duminica în noiembrie 2026: Care este motivul Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munții Orăștiei, va avea un program restrâns de vizitare în luna noiembrie 2026. Potrivit Consiliului Județean Hunedoara, situl arheologic va fi deschis publicului exclusiv în zilele de duminică, ca urmare a lucrărilor de conservare aflate în […]
E jale! Val de scumpiri înainte de Sărbători în România: Alimentele se scumpesc primele, iar concedierile amenință industria și construcțiile
E jale! Val de scumpiri înainte de Sărbători: alimentele se scumpesc primele, iar concedierile amenință industria și construcțiile Românii s-ar putea confrunta cu noi majorări de prețuri în următoarele trei luni, în timp ce piața muncii dă semne de răcire. Potrivit estimărilor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), managerii din comerț, industrie, construcții și […]
