Tânărul care și-a UCIS prietena minoră în accident, la prima întâlnire, și-a aflat sentința definitivă. Cu ce viteza circula acesta înainte de produce TERIBILUL accident
În urmă cu trei ani, un tânăr din orașul Zlatna, provoca un accident cumplit, în urma căruia, prietena sa, în vârstă de aproape 16 ani a decedat în urma pierderii controlului volanului. Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat sentinţa definitivă în dosar penal întocmit pe numele lui, pentru ucidere din culpă. Maşina s-a dat peste cap de mai multe ori şi s-a răsturnat în afara autostrăzii, iar acul kilometrajului maşinii s-a blocat la 160 km/oră.
Tânărul din oraşul Zlatna care a provocat, în octombrie 2016, un accident rutier mortal soldat cu decesul unei adolescente în vârstă de 15 ani rămâne cu condamarea la 2 ani de închisoare cu suspendarea executării. Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat în 20 noiembrie sentinţa definitivă. Instanţa a hotărât rămânerea definitivă a deciziei sub aspect penal şi civil, dar a dispus înlăturarea obligării unei firme de asigirare pentru plata către unba dintre părţile civile a penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi pentru sumele cuvenite cu titlu de daune morale, începând cu data de 18 septembrie 2018 până la data executării efective.
Cinci părţi civile, rude ale victimei, urmează să primească despăgubiri morale în cuantum total de 140.000 de lei şi 60.000 de euro. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Zlatna şi să respecte mai multe obligaţii impuse de instanţă.
B. Cristian avea 18 ani la momentul accidentului. Adolescenta era la prima ei întâlnire cu băiatul care îşi luase carnetul de conducere în urmă cu o lună şi jumătate de la ziua accidentului (22 octombrie 2016). La un moment dat, el a pierdut controlul volanului şi maşina s-a rostogolit de câteva ori. Şoferul a supravieţuit, însă tânăra a murit pe loc. Tânărul a invitat-o pe Alexandra la prima lor întâlnire.
Cei doi au ieşit la plimbare cu maşina, un autoturism puternic, marca BMW. Însă, între localităţile Sebeş şi Orăştie, pe autostrada A1, şoferul nu a mai putut controla maşina, după ce a depăşit un TIR, a ieşit de pe drum şi s-a rostogolit de mai multe ori. Alexandra a murit, iar tânărul a avut noroc, alegându-se doar cu o mână ruptă. Acul kilometrajului maşinii s-a blocat la 160 km/oră. Autoturismul s-a izbit de parapeţi, pe sensul de mers Sebeş-Orăstie, iar ulterior s-a răsturnat.
Pe segmentul de drum unde s-a produs accidentul nu existau restricţii de circulaţie pentru categoria de autovehicul condus de către tânăr, viteza maxim admisa fiind 130 km/h, însă acesta fiind începător sub 1 an vechime, trebuia să se deplaseze cu o viteza maxima de 110 km/h. Şoferul a menţionat că anterior producerii accidentului nu a mai condus pe autostradă vreun autovehicul. Documentele de la dosarul cauzei şi constatările asupra autoturismului avariat nu au oferit dovezi certe că, în momentul premergător accidentului autoturismul BMW prezenta defecţiuni tehnice.
sursa: adevărul
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
30-31 decembrie 2025 | COD GALBEN de VÂNT PUTERNIC în Alba și alte județe din țară. Rafale de până la 90…120 km/h și ninsoare viscolită în zonele de munte
30-31 decembrie 2025 | COD GALBEN de VÂNT PUTERNIC în Alba și alte județe din țară. Rafale de până la 90…120 km/h și ninsoare viscolită în zonele de munte ANM a emis marți dimineața noic coduri galbene de vreme rea, valabile de astăzi, 30 decembrie 2025 și până în seara zilei de 31 decembrie 2025. […]
Radu Georgescu, despre amânarea deciziei CCR privind pensiile magistraților: ,,Este în ADN-ul nostru să nu renunțăm la ceva ce avem deja”
Radu Georgescu, despre amânarea deciziei CCR privind pensiile magistraților: ,,Este în ADN-ul nostru să nu renunțăm la ceva ce avem deja” Economistul Radu Georgescu a comentat într-o postare pe rețelele de socialiare decizia CRR de luni, 29 decembrie 2025, de a amâna din nou decizia privind pensiile speciale ale magistraților. Acesta este de părere că […]
Peste 10.000 de cazuri noi de gripă într-o săptămână în România. Avertismentul transmis de specialiști pentru 2026: ,,Va trece pragul de 20.000 de cazuri noi pe săptămână”
Peste 10.000 de cazuri noi de gripă într-o săptămână în România. Avertismentul transmis de specialiști pentru 2026: ,,Va trece pragul de 20.000 de cazuri noi pe săptămână” Numărul noilor îmbolnăviri de gripă a înregistrat o creștere îngrijorătoare în ultima săptămână, depășind pragul de 10.000 de cazuri, chiar în timpul Sărbătorilor de iarnă. Specialiștii avertizează că […]