Tânără din Cugir, BEATĂ la volanul unui autoturism staționat pe stradă, depistată de către polițiști. Avea o alcoolemie de 1,37 mg/l
O tânără de 31 de ani din Cugir a fost depistată de polițiști cu o alcoolemie de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat, la volanul unui autoturism staționat.
La data de 20 februarie 2021, în jurul orei 18.45, polițiștii din Cugir au depistat-o pe o tânără de 31 de ani, din Cugir, care se afla la volanul unui autoturism oprit de strada 1 Decembrie 1989 din Cugir și era sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării acesteia, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânăra a condus autoturismul, de la Șibot, la Cugir, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Aceasta a fost transportată la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de tânără, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Accident feroviar la Șard: Impact între unn tren de călători și un autoturism cu 4 pasageri
Accident feroviar la Șard: Impact între unn tren de călători și un autoturism cu 4 pasageri Un accident feroviar a avut loc în localitatea Șard, vineri seara, pe strada Nichita Stănescu, unde un tren de călători a lovit un autoturism în care se aflau patru persoane. În urma impactului nu au fost înregistrate victime, iar […]
Alee pietonală de aproape un kilometru, amenajată de-a lungul DN 74, între Ciuruleasa și Abrud, în Munții Apuseni: Undă verde pentru proiect de la Direcția Județeană de Mediu Alba
Alee pietonală de aproape un kilometru, amenajată de-a lungul DN 74, între Ciuruleasa și Abrud, în Munții Apuseni: Undă verde pentru proiect de la Direcția Județeană de Mediu Alba Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a luat decizia etapei de încadrare, fără evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul „Amenajare alee pietonală Ciuruleasa – […]
Activități dedicate Holocaustului la Școala Gimnazială „P.P. Aaron” Blaj: Elevii claselor a VII-a și a VIII-a, implicați în lecții despre istorie
Activități dedicate Holocaustului la Școala Gimnazială „P.P. Aaron” Blaj: Elevii claselor a VII-a și a VIII-a, implicați în lecții despre istorie Cu ocazia zilei de 9 octombrie, la școala noastră au fost organizate activități educative dedicate Holocaustului, la care au participat elevii claselor a VII-a și a VIII-a. Scopul acestor activități a fost de a-i […]
