Tânăr, drogat cu o țigară și tâlhărit de telefonul mobil și un card bancar. Autorul faptei este un minor cu antecedente penale
Tânăr, drogat cu o țigară și tâlhărit de telefonul mobil și un card bancar. Autorul faptei este un minor cu antecedente penale
Un infractor minor din Alba avea un mod inedit de a-și tâlhări victimele. Le dădea o țigară cu droguri, după care le fura diverse bunuri, uneori prin violență.
Unul dintre aceste cazuri a ajuns în instanță, tânărul de 17 ani fiind condamnat la măsura educativă a internării într-un centru de detenție. Fapta a fost dovedită prin declarații de martori, care s-au potrivit cu cea dată de victimă.
Tânărul este cunoscut în mediul infracțional din oraș, având la activ și alte condamnări. În acest caz, în timp ce victima stătea pe scările exterioare ale unui bloc din Cugir, a abordat-o cu intenția de a-i sustrage bunuri.
„I-a dat să fumeze dintr-o țigară, iar de la efectul substanței pe care țigara o conținea, victima nu s-a mai putut ridica în picioare. În situația dată, inculpatul a împins persoana vătămată cu mâinile, îmbrâncind-o pe scări, după care i-a luat din buzunarele de la haină un telefon mobil, încărcătorul acestuia și un card bancar emis cauzând un prejudiciu material în cuantum de aproximativ 1.200 lei”, se precizează în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia. Cel mai probabil, țigara respectivă conținea droguri.
Procesul penal s-a finalizat în 23 martie 2023. Minorul a negat în faza de judecată că ar fi împins victima pe scări, afirmând că de la efectul substanței conținute de țigară, victima s-a lăsat pe spate. Având în vedere modul de operare, este foarte posibil ca micul infractor să fi repetat metoda și în alte situații.
”Curtea face precizarea că o măsură educativă neprivativă de libertate ar fi total ineficientă, atâta timp cât, după cum rezultă din actele dosarului, măsurile educative privative de libertate dispuse anterior pentru comiterea unor infracțiuni similare (tâlhărie și furt) s-au dovedit a fi insuficiente în reeducarea minorului. Curtea arată că măsurile educative au fost dispuse gradual față de inculpat, pornindu-se inițial de la o măsură mai puțin restrictivă.
Cu toate acestea, se dovedește faptul că internarea anterioară a inculpatului într-un centru educativ nu a corespuns posibilităților reale de reeducare a acestuia și nu au reprezentat măsuri descurajante, inculpatul reluându-și la scurt timp comportamentul infracțional”, se precizează în hotărârea Curții de Apel.
Instanța a menținut pedeapsa stabilită de Judecătoria Alba Iulia, astfel că tânărul a fost internat într-un centru educative pentru o perioadă de 1 an și 6 luni.
Magistrații au considerat că singura modalitate de asigurare a prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, de asigurare a respectării regulilor de conduită socială, precum și de asigurare a frecventării cursurilor școlare o constituie internarea într-un centru educativ.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Dr. Cristian Țibea a operat la Alba Iulia un caz extrem de rar de cancer, întâlnit în aproximativ 50 de cazuri la nivel mondial
Dr. Cristian Țibea a operat la Alba Iulia un caz extrem de rar de cancer, întâlnit în aproximativ 50 de cazuri la nivel mondial O pacientă în vârstă de 23 de ani, din județul Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, a beneficiat de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de […]
Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță”
Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță” Dincolo de performanțele sportive și de kilometrii alergați în cele mai dificile ultramaratoane, Levi Polgar își asumă o nouă provocare, de această dată în slujba umanității. Aiudeanul a acceptat rolul de Ambasador End Polio Now pentru Rotary District 2241 […]
Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale
Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale În august 2026, structurile de cazare din județul Alba (cu cel puțin 10 locuri) au găzduit 41.877 de turiști, cu 18,2% mai mulți decât în iulie, dar cu 193 mai puțini ( 0,5%) […]

