Tânăr din Săsciori, cu număr record de dosare penale pentru furt, reținut de polițiști – a încălcat condițiile arestului la domiciliu
Un tânăr de 19 ani, din Săsciori, care, fiind în arest la domiciliu, a încălcat cu rea credinţă obligaţiile legale, a fost reținut de polițiști și dus în arestul IPJ Alba.
La data de 25 mai a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare, sprijiniţi de poliţiştii Postului de Poliţie Şibot, au pus în executare mandatul de arestare preventivă emis de Judecătoria Alba Iulia pe numele lui G.P., care locuieşte fără forme legale în comuna Şibot. Tânărul, care era arestat la domiciliu, și-a încălcat cu rea credință obligația legală de a se prezenta la judecătorul de cameră preliminară ori la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat, motiv pentru care Judecătoria Alba Iulia a dispus faţă de el înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive, pe o durată de 30 de zile.
Potrivit reprezentantului IPJ Alba, G.P. este cercetat în peste 10 dosare penale privind fapte de furt, comise în ultima perioadă de timp pe raza comunei Şibot.
Acesta a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
4,9 kilometri de drumuri intră în planul de reabilitare dintr-o comună de munte din Alba: Investiție de peste 20 de milioane de lei
4,9 kilometri de drumuri intră în planul de reabilitare dintr-o comună de munte din Alba: Investiție de peste 20 de milioane de lei Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru un proiect de infrastructură rutieră care vizează modernizarea a 4,868 de kilometri de străzi și racorduri […]
Autobază pentru 60 de autobuze electrice la Alba Iulia, pe 1,5 hectare de pășune: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba
Autobază pentru 60 de autobuze electrice la Alba Iulia, pe 1,5 hectare de pășune: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a luat decizia etapei de încadrare, fără evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul „Realizare infrastructură pentru dezvoltare sistem de transport public local/zonal de călători”, […]
Foto | Polițiștii din Alba, alături de elevi înainte de vacanță: Peste 400 de copii, implicați în activități pentru siguranță
Polițiștii din Alba, alături de elevi înainte de vacanță: Peste 400 de copii, implicați în activități pentru siguranță Siguranța rutieră, prevenirea bullyingului și a violenței, dar și riscurile din mediul online au fost principalele teme abordate de polițiștii din cadrul IPJ Alba, în perioada 19–23 octombrie 2026, în unitățile de învățământ din județ. Acțiunile, desfășurate […]
