Tânăr din Cugir cercetat pentru cumul de infracțiuni rutiere – A condus sub influența alcoolului și fără permis un autoturism neînmatriculat
La data de 11 noiembrie 2018, în jurul orei 03.00, poliţiştii Compartimentului Siguranță Publică și Patrulare, din cadrul Poliţiei Oraşului Cugir, în timp ce acţionau în stația de alimentare cu carburanți
ESO de pe strada Victoriei din Cugir, judeţul Alba, au oprit, pentru control, un autoturism neînmatriculat condus de un tânăr de 26 de ani, care nu avea permis de conducere al autovehiculelor pe drumurile publice, pentru nici o categorie.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat şi faptul că tânărul era sub influenţa băuturilor alcoolice, valoarea indicată de aparatul etilotest fiind de 0.78 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui autovehicul fără permis de conducere şi punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Acțiune la Jidvei pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale: 40 de cetățeni străini, verificați de polițiști
Acțiune la Jidvei pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale: 40 de cetățeni străini, verificați de polițiști Polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al județului Alba, au desfășurat la data de 15 octombrie 2026, în intervalul orar 12.00 – 14.00, o acțiune, pe raza comunei Jidvei, care […]
Sesiuni de pregătire on-line pentru elevii care își doresc să urmeze cursurile colegiilor militare organizate și de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia. Cum se pot înscrie elevii interesați
Sesiuni de pregătire on-line pentru elevii care își doresc să urmeze cursurile colegiilor militare organizate și de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia. Cum se pot înscrie elevii interesați Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia organizează sesiuni de pregătire on-line pentru elevii care își doresc să urmeze cursurile colegiilor militare. ,,Colegiile naționale militare […]
24 octombrie 2026 | 14 ani cu Garda Apulum: Sărbătoare cu legionari, daci, gladiatori și nimfe la Alba Iulia
14 ani cu Garda Apulum: Sărbătoare cu legionari, daci, gladiatori și nimfe la Alba Iulia Garda Apulum marchează 14 ani de spectacole, voluntariat și pasiune pentru istorie printr-un eveniment aniversar organizat sâmbătă, 24 octombrie 2026, de la ora 13:00, în fața Porții a IV-a a Cetății Alba Carolina. Publicul este invitat să sărbătorească alături de […]
