Tânăr de 22 de ani, din Şona, cercetat de poliţişti. A condus sub influenţa băuturilor alcoolice, fără permis, un autoturism şi a intrat în coliziune cu un stâlp de susţinere a reţelei de energie electrică
La data de 29.05.2017, în jurul orelor 21.15, poliţiştii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei au intervenit pentru soluţionarea unui eveniment rutier, produs pe raza localităţii Șona, soldat cu pagube materiale.
Din primele cercetări a rezultat că un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din comuna Șona, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra acestuia şi a intrat în coliziune cu un stâlp de susţinere a reţelei de energie electrică.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0.52 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Blaj unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Faţă de acesta a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
17-18 noiembrie 2026 | Întrerupere de 24 de ore a furnizării apei potabile în Sebeș, pentru lucrări programate: Ce străzi și blocuri vor fi afectate
Întrerupere de 24 de ore a furnizării apei potabile în Sebeș, pentru lucrări programate: Ce străzi și blocuri vor fi afectate SC Apa CTTA SA Alba – Sucursala Sebeș anunță întreruperea furnizării apei potabile în perioada 17 noiembrie 2026, ora 00:00 – 18 noiembrie 2026, ora 00:00, în vederea executării unor lucrări în cadrul proiectului […]
13 noiembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
13 noiembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează vineri, 13 noiembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
Polițiștii din Ocna Mureș, acțiune pentru prevenirea faptelor săvârșite cu violență. Zeci de persoane și mașini verificate și amenzi de peste 8.000 lei
Polițiștii din Ocna Mureș, acțiune pentru prevenirea faptelor săvârșite cu violență. Zeci de persoane și mașini verificate și amenzi de peste 8.000 lei Poliția Orașului Ocna Mureș a organizat la data de 12 noiembrie 2026, o acțiune cu efective mărite, pe raza orașului și a comunelor arondate, care a avut drept scop menținerea unui climat […]
