Tableta bunului simţ: Despre comunicarea publicã

Ca simplu cetãţean, privesc cu real interes la modul în care se prezintã comunicarea publicã în România şi îmi este ruşine de ceea ce vãd şi aud.Uneori mã întreb pânã unde pot coborî unii politicieni români nivelul comunicãrii. Caterinca, umorul de prost gust, expresiile de mahala sunt fundamentul comunicãrii multor politicieni ai vremii. Pânã nu demult simpli anonimi, ajunşi întâmplãtor politicieni ai vremii sunt aproape peste tot reţeta unui circ care lasã la intrare nevoia societãţii româneşti de responsabilitate. Ziarele, buletinele de ştiri, emisiunile de televiziune cu şi despre politicianul român prezintã un nivel al comunicãrii scãzut atât prin temele abordate cât mai ales prin vocabularul folosit. De la invective la calomnii privind persoana privatã şi nu cea publicã la zeci de şezãtori televizate, o singurã concluzie, limbajul de mahala s-a mutat de la periferie la centru.

Auzind zilnic acest tip de abordare nu pot decât sã le dau dreptate celor care îmi spun cã cetãţeanul normal trãieşte într-o Românie pe care politicienii o ignorã. Mã întâlnesc des cu oameni care îmi spun cã foarte rar mai pot lua în serios politicienii şi le cer sã creadã cã în toatã aceastã gâlceavã sunt şi oameni normali, de bun simţ care reprezintã mai mult decât ipocrizia cu care sunt intoxicaţi în fiecare zi. Unii se îndoiesc, alţii sperã. E reacţia naturalã a unor oameni care au decis sã-şi ducã viaţa independent de ceea ce zic şi fac politicienii vremii.

Asta mã determinã de multe ori sã fiu atentã la ceea ce spun acestor oameni. Vreau sã arãt cã mai sunt oameni de onoare, oameni care ştiu sã îşi ţinã cuvântul dat. Într-un cuvânt, OAMENI. Din când în când politicienii îşi testeazã legitimitatea incluzând cuvântul cetãţean. Apariţia mesianicã a legãturii dintre politician şi societatea pe care el crede cã o reprezintã, în mod evident nu va avea nici un efect .

Fãrã doar şi poate ceea ce uneori e amuzant e mai tot timpul lipsit de responsabilitate şi dincolo de glume, facturile românilor cresc. Amuzant, nu? Dincolo de cuvintele politicienilor, de cravate şi haine scumpe, în peste 20 de ani avem o infrastructurã puţin peste nivelul „evului mediu” timpuriu. La fel de amuzant, nu? Într-o ţarã fãcutã praf, pulbere finã, cu probleme ce nu pot fi negate de nici un om cu mintea întreagã, gluma ţine loc de soluţii, circul loc de responsabilitate şi timpul loc de speranţe. Nutresc speranţa unor vremuri mai bune, a unei societãţi în care sã primeze demnitatea, onoarea şi mai ales bunul simţ într-un viitor nu prea îndepãrtat. Sper.

Jr. Mihaela MIH-DEHELEAN

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI