Tabăra de chitară de la Râmeţ s-a încheiat, iar cursanţii au fost premiaţi
Cea de-a patra ediţie a taberei de chitară Acustic Live Music Camp a ajuns la sfârşit. Timp de o săptămână 33 de participanţi dintre care 25 de cursanţi au învăţat tainele acestui instrument, la Pensiunea Râmeţ. Cursanţii, fie ei începători sau avansaţi în ale chitării au participat la cursuri intensive de chitară, pornind de la chitară flamenco, chitară clasică, chitară folk şi mergând până spre cele mai diversificate stiluri dedicate chitarei electrice. Profesorii acestei ediţii au fost Andraş Varga, Iarina Copuzaru, Andrei Roşulescu şi Silvan Stâncel. Sponsorii au oferit chitare, un amplificator dar şi un loc gratuit în tabără în valoare de 900 de lei unui tânăr dintr-un orfelinat/centru de plasament din Blaj. „A fost o ediţie completă care a avut din toate câte puţin şi mai ales foarte, foarte multă chitară. Participanţii au fost de toate vârstele şi ne-au propus să mai adăugăm câteva zile în plus taberei întrucât se simţeau extraordinar, unii spunând chiar că aceasta a fost cea mai frumoasă tabără din viaţa lor. După tabără am primit pe email solicitări de a organiza şi în luna august însă întrucât pe agenda profesorilor-artişti sunt planificate concerte ne vedem puşi în situaţia de a organiza următoarea ediţie în anul 2012 cel mai probabil tot în luna iulie. Mulţumesc încă o dată tuturor celor implicaţi!”, a menţionat Silvan Stâncel, iniţiator-producător al taberei de chitară. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS
Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS Județul Alba avea, în anul 1988, 105 cadre ale Securității, dintre care 84 de bărbați și 21 de femei, potrivit unor date prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), publicate luni, 14 septembrie, pe o rețea de […]
Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026
Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]