Suspendarea plății ratelor la credite: Persoanele fizice și juridice nu mai au mult timp la dispoziție pentru depunerea cererilor
Plata ratelor la credite poate fi suspendată și în acest an, pentru persoanele fizice și juridice, pentru o perioadă de până la nouă luni, după ce Guvernul a prelungit această măsură printr-un act normativ oficializat, în cursul lunilor trecute. Suspendarea ratelor se poate realiza atât pentru creditele pentru care s-a obținute deja suspendarea obligațiilor de plată, dar și pentru cele cărora nu s-a aplicat facilitatea. Cererile pentru instituțiile bancare și nebancare pot fi depuse până la data de 15 martie.
Prin OUG nr. 227/2020 s-a stabilit că această prelungire este disponibilă atât celor care au cerut, anterior, o amânare pe baza OUG 37/2020, sau care au beneficiat de aplicarea unui moratoriu nonlegislativ (amânări ale ratelor acordate de instituţiile bancare şi nebancare, din propria iniţiativă), dar şi celor care nu au solicitat suspendarea ratelor până acum. Perioada pentru care se poate cere suspendarea plăţii ratelor este de maximum nouă luni.
Măsura se aplică creditelor contractate până în data de 30 martie 2020 şi prevede o suspendare a ratelor în acest an pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi maximum nouă luni. Cei interesaţi să acceseze această măsură trebuie:
- să aibă un contract de credit în derulare, pentru care creditorul să nu fi cerut scadenţa anticipată la data de 31 decembrie 2020, inclusiv;
- să nu înregistreze restanţe la plata ratelor;
- să declare pe propria răspundere scăderea veniturilor sau a încasărilor medii lunare cu minimum 25% în ultimele trei luni, prin raportare la perioada similară din anii 2019 și 2020;
- să nu se afle în insolvenţă la data suspendării ratelor, în cazul firmelor.
Pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice pentru care au beneficiat deja de o suspendare, al cărui termen s-a încheiat pe 3 ianuarie 2021, suspendarea obligaţiilor de plată complementar până la maximum nouă luni se aplică prin cumularea creanței/restului de creanță aferent/e dobânzilor calculate în prima perioadă suspendată cu creanța aferentă dobânzilor calculate pentru a doua perioadă suspendată. La creanța astfel rezultată dobânda este 0% și plata de către debitor a acestei creanțe se face eșalonat în 60 de rate lunare egale, începând cu luna imediat următoare încheierii celei de-a doua perioade de amânare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Foto | 9 salvatori din Alba, în misiuni-limită în Peșterile Moanei și Lesiana, la Exercițiul Național Salvaspeo 2026
9 salvatori din Alba, în misiuni-limită în Peșterile Moanei și Lesiana, la Exercițiul Național Salvaspeo 2026 În data de 10 octombrie 2026, 9 salvatori din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Alba au participat la Exercițiul Național Salvaspeo, organizat în zona Șuncuiuș, județul Bihor, în Peștera Moanei și Peștera Lesiana, la finalul Școlii Naționale Salvaspeo 2026. […]
Partidul AUR nu a fost inclus în negocierile pentru formarea viitorului guvern de către premierul desemnat Luca Niculescu: ,,A spus că nu are deschiderea acum să voteze un guvern”
Partidul AUR nu a fost inclus în negocierile pentru formarea viitorului guvern de către premierul desemnat Luca Niculescu: ,,A spus că nu are deschiderea acum să voteze un guvern” Partidul AUR nu a fost inclus în negocierile pentru formarea viitorului guvern de către premierul desemnat Luca Niculescu. Acesta a explicat că acest partid nu și-a […]
„Firicel” din Las Firebinți a fost reținut de polițiști: Actorul a provocat un accident în timp ce conducea cu permisul suspendat. Testul cu aparatul Drug-Test a ieșit pozitiv
„Firicel” din Las Firebinți a fost reținut de polițiști: Actorul a provocat un accident în timp ce conducea cu permisul suspendat. Testul cu aparatul Drug-Test a ieșit pozitiv Actorul Toma Cuzin, cunoscut pentru rolul său din serialul „Las Fierbinți”, a fost reținut de polițiști după ce a fost implicat într-un accident rutier în Teleorman. În […]
