SURSE| Cosmina Maria Mariș, favorită pentru postul de subprefect al județului Alba
Marea „cursă” pentru postul de subprefect al județului Alba s-ar putea în sfârșit să aibă un câștigător, sub forma unui membru al partidului PLUS.
Potrivit surselor ziarulunirea.ro, Mariș Cosmina-Maria este marea favorită pentru ocuparea acestui post.
Această numire ar putea fi văzută ca și o „compensație”, întrucât partidul PLUS nu a primit alte funcții semnificative în județ, cu excepția celei de la Primăria Lupșa.
Inițial, propunerea de subprefect al județului din partea alianței USR-PLUS a fost cea a lui Marius Nicoară, care a fost nevoit să renunțe la această cursă. Astfel, despre doamna Cosmina Maria Mariș se poate spune că are în sfârșit un profil de candidat pentru acestă funcție, potrivit principiilor susținute de partidul său.
Potrivit CV-ului său, Mariș Cosmina-Maria este licențiată în Drept și în Asistența Socială, ambele în urma absolvirii Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Din anul 2016 și până în prezent, aceasta a activat ca și Inspector de Specialitate în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, la Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare!
Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare! Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul de Poliție Județean Caraș – Severin, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism […]
Video | Puhoi de lume la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Puhoi de lume la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Sute de persoane erau prezente, miercuri, 21 octombrie 2026, la prânz, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a se închina la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul. Marți, 20 octombrie 2026, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, a avut loc procesiunea de […]
31 octombrie – 1 noiembrie 2026 | Motocicliștii Lupii Sigidavei, ,,Alături de Noah, pas cu pas” – Eveniment caritabil la Cugir pentru a strânge bani pentru terapiile băiețelului născut prematur. ,,Micuțul merită o copilărie frumoasă”
31 octombrie – 1 noiembrie 2026 | Motocicliștii Lupii Sigidavei, ,,Alături de Noah, pas cu pas” – Eveniment caritabil la Cugir pentru a strânge bani pentru terapiile băiețelului născut prematur. ,,Micuțul merită o copilărie frumoasă” Noah, un băiețel din Cugir născut prematur și care a trecut prin multe probleme de sănătate și intervenții chirurgicale, are […]
