Politică Administrație

Supraaciza la carburanți ar putea fi eliminată. Ministerul Finanțelor vrea să scoată taxa

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministerul Finanțelor vrea să elimine supraaciza la carburanți. Măsura ar trebui, cel puțin în teorie, să se simtă imediat în preţul la pompă. Pe de altă parte, guvernanţii nu au explicat niciodată pe ce au fost cheltuiţi banii strânşi din supraccizarea benzinei şi motorinei. Şi nici investiţii în infrastructură nu se văd.

Petrecerea Divorțaților

De astă-toamnă şi până acum, preţurile carburanţilor au crescut cu mai bine de un leu pe litru. Mare parte din scumpire a fost cauzată şi de introducerea supraaccizei. Acum, ministrul Finanţelor anunţă că taxa ar putea scoasă.

Așa cum a crescut prețurile atunci când a fost introdusă, o eliminare a supraaaccizei ar putea aduce acum o ieftinire a carburantilor cu 40 de bani pe litru. Asta ar putea însemna că benzina standard ar putea costa undeva la 5,2 lei pe litru, în timp ce motorina ar fi 5,4 lei pe litru.

Din septembrie şi până acum, Guvernul nu a dat nicio explicaţie despre ce a făcut cu banii strânşi din taxa pe carburant. Experţii fiscali spun însă că îi găsim în salarii şi pensii.

În schimb, investiţiile publice rămân la minime istorice.

Sursa: stiritvr.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”!

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete

Ioana Oprean

Publicat

în

La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | Sensuri unice și parcări gratuite în mai multe zone din Blaj! Primăria pregătește o schimbare majoră a circulației

Ioana Oprean

Publicat

în

Sensuri unice și parcări gratuite în mai multe zone din Blaj! Primăria pregătește o schimbare majoră a circulației Municipiul Blaj ar putea avea, din primăvara anului viitor, noi reguli de circulație în mai multe zone ale orașului. Primarul Gheorghe Valentin Rotar a anunțat miercuri, 28 octombrie 2026, că administrația locală pregătește un proiect de hotărâre […]

Citește mai mult