Suntem în pragul unui DEZASTRU? 80% din bugetul naţional se duce pe pensiile statului, salariile bugetarilor şi achiziţii de bunuri pentru guvernare
În ciuda faptului că ultimele date privind execuţia bugetului, la 7 luni, arată o creştere în dreptul veniturilor statului, economia se chinuie anul acesta să sprijine creşteri cu două cifre ale salariilor bugetarilor şi ale pensiilor. În special ale pensiilor foştilor angajaţi la stat. Tabloul complet arată că s-a ajuns ca aproape 80% din bugetul naţional să se ducă pe pensii, salarii ale angajaţilor de la stat şi bunuri şi servicii achiziţionate de stat pentru propria-i funcţionare.
Execuţia bugetului după primele şapte luni din 2017 arată o creştere de două cifre în dreptul cheltuielilor de personal şi a asigurărilor sociale, acestea din urmă reprezentate în proporţie de peste 80% de pensii.
Cheltuielile statului cu remunerarea propriilor angajaţi au explodat anul acesta, având o creştere de peste 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. La asigurări sociale, capitol care grevează nu mai puţin de 35,5% din bugetul României, există o creştere de 10,7%.
Guvernanţii au aprins şi cheltuielile pentru bunurile şi serviciile necesare funcţionării statului. O creştere de 3,5% a fost înregistrată la acest capitol.
Pe scurt, salariile bugetarilor au ajuns să ocupe 27% din bugetul naţional, pensiile sunt 30% (asistenţa socială cu totul este 35,5%), iar cheltuielile cu bunuri şi servicii au ajuns la 14,5% din buget. Avem aşadar 80% din buget consumat de aceste trei capitole.
Creşterile enunţate mai sus au fost finanţate prin tăierea investiţiilor, însemnând în majoritate infrastructură rutieră. Capitolul unde sunt incluse investiţiile statului se numeşte „cheltuieli de capital”, iar în dreptul lui e o scădere de 17%, faţă de anul trecut.
Per total, veniturile statului au crescut cu 8%, iar cheltuielile cu 11,4%. Deficitul bugetar este în acest moment de 0,63 % din PIB.
Pensiile sunt, potrivit execuţiei bugetare, cea mai importantă cheltuială a bugetului naţional. În volum de cheltuială au cel mai mare avans dintre toate capitolele bugetare. Şi o bună parte din banii livraţi de economie prin taxe ajung mai degrabă tot în buzunarele foştilor angajaţi ai statului.
În România sunt 5,2 milioane de pensionari, cu o pensie medie puțin peste 1.000 de lei pe lună. Dintre aceştia, ceva mai mult de un milion primesc pensia minimă de 520 de lei pe lună.
Există însă 163.000 de beneficiari de pensii speciale, majoritatea foști militari sau polițiști, care primesc venituri de la stat cât ceilalţi patru milioane de pensionari.
Acum trei ani, bugetul de stat era considerat inelastic la două treimi cheltuieli structurale, adică pensii, salarii de stat şi alte cheltuieli de funcţionare a statului. Anul acesta, cheltuielile structurale au atins 80%. Uniunea Europeană a dezvoltat un mecanism care în engleză se numeşte Medium-Term Budgetary Objectives (MTOs). Un termen devenit celebru în perioada guvernării Victor Ponta. Acest mecanism de politică fiscală prevede, pentru stabilitatea bugetelor statelor din Uniune, scăderea anuală cu 0,5% din PIB a cheltuielilor structurale, enumerate mai sus.
Sursa: economica.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Economie
Anunț de mediu – 10 septembrie 2026: Solicitare obținere aviz de mediu pentru PUZ – construcție ansamblu de locuințe individuale și funcțiuni complementare în localitatea Colțești, strada Principală FN
Solicitare obținere aviz de mediu pentru PUZ – construcție ansamblu de locuințe individuale și funcțiuni complementare în localitatea Colțești, strada Principală FN. VIDAM FELLEG SRL, jud. Bistrița-Năsăud, sat Rebrișoara, com. Rebrișoara nr. 246 titular al proiectului de plan „PLAN URBANISTIC ZONAL – Ansamblu de locuințe individuale și funcțiuni complementare” cu amplasamentul: loc. Colțești, str. Principală […]
Comunicat de presă – 8 septembrie 2026: Finalizarea proiectului cu titlul „Digitalizarea activității SC Fera’s Events SRL”
DATA: 31.07.2026 Comunicat de presă “PNRR: Fonduri pentru Romînia modernă și reformată” Anunț privind finalizarea proiectului cu titlul: “DIGITALIZAREA ACTIVITATII FERA’S EVENTS SRL” Numele beneficiarului: FERA’S EVENTS S.R.L. FERA’S EVENT SRL , cod de identificare fiscala 32833092, inregistrata la Registrul Comertului nr. J21/67/2014, cu sediul in Judetul IALOMITA , Sat Boranesti, Comuna Boranesti, Str. […]
Comunicat de presă – 8 septembrie 2026: Finalizarea proiectului cu titlul „Digitalizare activități SC MANIERE SRL”
Data: 31.07.2026 Comunicat de presă “PNRR: Fonduri pentru Romînia modernă și reformată” Anunț privind finalizarea proiectului cu titlul: “Digitalizare activități MANIERE SRL” Numele beneficiarului: MANIERE SRL, cod de identificare fiscală 37347786, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J22/823/2017, cu sediul social în Municipiul Iași, Strada Petre Țuțea, nr. 2A, Bloc 907, scara 2, […]