Subiectele și baremele la evaluarea națională 2019, la matematică, publicate de Ministerul Educației
Ministerul Educației a publicat pe portalul edu.ro subiectele și baremele la matematică, simularea evaluării naționale urmând să continue cu proba la limba maternă.
Elevii de clasa a VIII-a au început marți simularea pentru evaluarea naţională 2019, prima probă fiind de limba română.
Joi, 20 iunie, s-a desfășurat proba la Matematică. Accesul elevilor în săli a fost permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
Probele sunt monitorizate audio-video. Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor şi instrumente de desen la proba de Matematică.
Subiectele și baremele pot fi consultate AICI.
Primele rezultatele vor fi comunicate marţi, 25 iunie, până la ora 12:00 (în centrele de examen), iar contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00. Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 29 iunie.
Evaluarea Naţională se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune. Media generală obţinută în cadrul EN VIII are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a. Absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial.
Evaluare Națională 2019 – Calendar
18 iunie – Evaluare Națională la Limba și literatura română – probă scrisă
20 iunie – Evaluare Națională la Matematica – probă scrisă
21 iunie – Evaluare Națională la Limba și literatura maternă – probă scrisă
25 iunie – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00)
25 iunie – Depunerea contestațiilor (orele 14:00 – 20:00)
26-28 iunie – Soluționarea contestațiilor
29 iunie – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
UPDATE FOTO, VIDEO | Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură
Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură Un accident rutier grav a avut loc luni după-masa, pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Un pieton inconștient este prins sub un camion. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical […]
Foto | Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS
Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS Județul Alba avea, în anul 1988, 105 cadre ale Securității, dintre care 84 de bărbați și 21 de femei, potrivit unor date prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), publicate luni, 14 septembrie, pe o rețea de […]
Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026
Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]