SUBIECTE și BAREME la Limba și Literatura Română, la Bacalaureat 2022, sesiunea de toamnă
SUBIECTE și BAREME la Limba și Literatura Română, la Bacalaureat 2022, sesiunea de toamnă
Marți, 16 august, este programată proba scrisă la Limba și Literatura Română, în cadrul examenului de Bacalaureat 2021, sesiunea de toamnă, pentru absolvenții de liceu.
Vezi AICI varianta pentru profilul UMAN
Vezi AICI baremul pentru profilul UMAN
Vezi AICI varianta pentru profilul REAL
Vezi AICI baremul pentru profilul REAL
Pentru examenul de BAC 2022 se aplică prevederile Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de Bacalaureat – 2011, conform Ministerului Educației.
Timpul destinat pentru elaborarea unei lucrări scrise este de 3 ore, socotit din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat.
La probele scrise, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor folosesc numai creion negru. La disciplinele “Matematică” și “Geografie”, elevii pot să utilizeze instrumente de desen, după cum este menționat în metodologie.
Le este interzis candidaţilor la examenul de bacalaureat să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, potrivit ordinului de ministru 5.151/2021. Ei au obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop.
De asemenea, se interzice candidaţilor să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, potrivit ordinului 5151/2021.
Nu este permisă folosirea, în timpul probelor scrise, a mijloacelor de calcul. Se folosește numai hârtia distribuită candidaților de către asistenți.
Cei care încalcă regulile de mai sus vor fi eliminați din examen și nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat, fără a se lua în calcul sesiunea specială, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu.
După ce s-au terminat cele 3 ore, elevii predau lucrările în faza în care se află, fiind interzisă depășirea timpului stabilit. Trei candidați rămân în sală până la predarea ultimei lucrări.
Cei care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim pot părăsi sala de examen fără a primi subiectele. Candidații primesc subiectele numai dacă părăsesc sala după expirarea timpului maxim destinat desfășurării probelor scrise.
Cum corectez o greșeală
Elevii care doresc să corecteze o greșeală taie fiecare rând din pasajul greșit cu o linie orizontală, conform metodologiei. În cazul în care unii candidați, din diferite motive, doresc să-și transcrie lucrarea, fără să depășească timpul stabilit, primesc alte coli tipizate. Acest lucru este consemnat de către asistenți în procesul-verbal de predare-primire a lucrărilor scrise. Colile folosite inițial se anulează pe loc de către asistenți, menționându-se pe ele “Anulat”, se semnează de către asistenți și se păstrează în condițiile stabilite pentru lucrările scrise.
Subiectele pe care le-au avut de rezolvat elevii în prima sesiune a examenului de bacalaureat 2022 pot fi consultate aici.
Calendarul Bacalaureatului de toamnă 2022
- 18 – 25 iulie 2022: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
- 16 august 2022: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
- 17 august 2022: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
- 18 august 2022: Proba la alegere a profilului și specializării —– proba E.d) — proba scrisă
- 19 august 2022: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
- 22 – 23 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
- 24 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
- 25 august 2022: Evaluarea competențelor digitale — proba D
- 26 și 29 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
- 31 august 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
- 1 – 2 septembrie 2022: Rezolvarea contestațiilor
- 3 septembrie 2022: Afișarea rezultatelor finale
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Roșia Montană rămâne și în 2026 pe Lista Patrimoniului Mondial în Pericol: Cum este motivată decizia UNESCO
Roșia Montană rămâne și în 2026 pe Lista Patrimoniului Mondial în Pericol: Cum este motivată decizia UNESCO Roșia Montană nu iese din zona roșie a patrimoniului mondial. UNESCO a decis să mențină pe mai departe Peisajul minier Roșia Montană pe Lista Patrimoniului Mondial în Pericol, semnalând că amenințările asupra sitului nu au fost încă eliminate. […]
VIDEO | Drumul Mănăstirilor și Sihaștrilor: Lucrări pe cea mai spectaculoasă porțiune, de la Mănăstirea Râmeț până la Primăria Râmeț: ,,Va deveni un brand pentru turismul din județ”
Drumul Mănăstirilor și Sihaștrilor: Lucrări pe cea mai spectaculoasă porțiune, de la Mănăstirea Râmeț până la Primăria Râmeț: ,,Va deveni un brand pentru turismul din județ” Lucrările de modernizare a Drumului Județean 750C, cunoscut și ca ,,Drumul Mănăstirilor și Sihaștrilor”, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din județ, au ajuns la un […]
Tragedie de neimaginat: Primarul comunei Bucerdea Grânoasă a fost găsit spânzurat. Edilul a candidat la alegerile locale din partea AUR
Tragedie de neimaginat: Primarul comunei Bucerdea Grânoasă a fost găsit spânzurat. Edilul a candidat la alegerile locale din partea AUR Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, a fost găsit spânzurat, joi după-amiază, 30 iulie 2026, în podul locuinței sale, de către soția sa. Potrivit surselor ziarulunirea.ro, este vorba despre […]







