Sub Drăgana, Metalurgistul Cugir – Sănătatea Cluj, vineri, ora 17.00| ”Viruşii verzi”, în faţa echipei conduse de Călin Moldovan, FC Bistriţa s-a retras din Seria a 5-a
În Vinerea Patimilor, pe „Arena CSO”, Metalurgistul Cugir întâlneşte Sănătatea Cluj, amfitrionii fiind invincibili în 2017 şi cu o serie de 11 întâlniri fără eşec, iar „viruşii verzi” reprezintă o echipă periculoasă pe terenuri străine în acest sezon, cu o singură înfrângere externă.
*Metalurgistul Cugir (locul secund, 42 de puncte) – Sănătatea Cluj (locul 5, 39 de puncte), în tur 4-1. „Roş-albaştrii” au pierdut la Recea primele puncte din retur, dar au urcat pe poziţia a doua a ierarhiei, cu o serie de invincibilitate ce cuprinde 11 partide. „Viruşii verzi”, conduşi de ex-uniristul Marius Semeniuc nu pot uita că în tur au suferit împotriva Metalurgistului prima înfrângere stagională, una la un scor categoric.
Amfitrionii nu au probleme de efectiv, în distribuţia adversă regăsindu-se jucători experimentaţi precum F. Lăzăreanu, Ciupe, D. Matei sau Ceaca (va lipsi Negru, fostul echipier al Cugirului, suspendat). Sănătatea este o adevărată „sperietoare” pentru echipele gazdă, în condiţiile în care în acest sezon a pierdut un singur meci în deplasare din cele 11 disputate (la Reghin, acum două runde), fiind a doua din serie în ierarhia punctelor externe (22 strânse). „Iarăşi avem un meci cu o echipă din fruntea clasamentului, o formaţie ce a suferit o singură înfrângere pe terenuri străine. Va fi foarte dificil, oponenţii dispun de câţiva jucători experimentaţi, însă sperăm să continuăm seria bună şi să câştigăm jocul. Este important pentru noi să ne consolidăm locul secund din clasament”, a declarat antrenorul Călin Moldovan.
Atlfel, Seria a 5-a a rămas cu numai 14 competitoare, după retragerea „lanternei roşii” FC Bistriţa. În consecinţă, echipele vor câştiga la „masa verde”, iar Cugirul a scăpat de deplasarea din 13 mai (antepenultima etapă).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Înotători de la LPS Alba Iulia, medalii la etapa regională a cadeților | Lorand Palfi, David Begov-Ungur și Ștefan Nechita-Vesa, pe podium
Înotători de la LPS Alba Iulia, medalii la etapa regională a cadeților | Lorand Palfi, David Begov-Ungur și Ștefan Nechita-Vesa au urcat pe podium Reprezentanții LPS Alba Iulia au cucerit 7 medalii (două de argint și 5 de bronz) la etapa regională a înotătorilor cadeți, Lorand Palfi, David Begov-Ungur și Ștefan Nechita-Vesa clasându-se pe podium. […]
FOTO: CSM Unirea Alba Iulia, lider în play-out-ul Superligii la fotbal feminin! Uniristele, victorie în derby-ul cu Gloria Bistrița și imbatabile în 2026
CSM Unirea Alba Iulia, lider în play-out-ul Superligii la fotbal feminin! Uniristele, victorie în derby-ul cu Gloria Bistrița, scor 2-0, și imbatabile în 2026 CSM Unirea Alba Iulia este lider în play-out-ul Superligii la fotbal feminin, după succesul de la Micești, în derby-ul cu Gloria Bistrița, scor 2-0 (1-0), goluri înscrise de „stranierele” Elina Coceanovschi […]
CSM Unirea Alba Iulia – dublă victorioasă, LPS Sebeș – victorie și eșec, în campionatele de juniori Under 19 și Under 17
CSM Unirea Alba Iulia – dublă victorioasă, LPS Sebeș – victorie și eșec, în campionatele de juniori Under 19 și Under 17, organizate de Federația Română de Fotbal În etapa a 18-a a Seriei 8, în dreptul conjudețenelor CSM Unirea Alba Iulia (la primele reprezentații interne din acest an) și LPS Sebeș s-au strâns 3 […]