Actualitate

STUDIU. Majoritatea angajatorilor români consideră că automatizarea proceselor de muncă va spori numărul de salariaţi

Ioana Oprean

Publicat

în

Din studiul „Revoluţia Competenţelor 2.0”, dat marţi publicităţii, reiese că majoritatea angajatorilor români (81%) consideră că automatizarea proceselor de muncă va spori numărul de salariaţi.

Conform cercetării realizată de ManpowerGroup, 17% dintre angajatorii români sunt de părere că robotizarea îi va determina să-şi scadă numărul total de angajaţi în următorii 2 – 3 ani, faţă de doar 10% la nivel global, şi doar 14% consideră că-şi vor mări numărul de angajaţi în urma robotizării, faţă de 20% la nivel global, impactul net per ansamblu fiind unul uşor negativ.

La nivel general, 81% dintre cei chestionaţi au menţionat că sistemele de automatizare vor menţine sau vor creşte dimensiunea forţei de muncă, aliniindu-se la tendinţa mondială, potrivit căreia 86% dintre angajatori prevăd că o să-şi sporească sau păstreze numărul de angajaţi ca rezultat al automatizării.

Pe de altă parte, doar 5% dintre angajatorii români chestionaţi consideră că-şi vor creşte echipa din funcţiunea administrativă şi de suport, iar 14% anticipează scăderi, în timp ce referitor la funcţiunea de resurse umane, ponderea angajatorilor care prevăd creşteri este de 1%, dar alţi 5% preconizează că-şi vor scădea echipele de HR ca rezultat al automatizării.

De asemenea, mai mult de 1 din 3 angajatori (36%) se aşteaptă să-şi crească personalul din producţie, însă alţi 2 din 5 (41%) cred că, în următorii doi-trei ani, vor face reduceri de personal în această funcţiune, pe fondul automatizării. În schimb, transformarea digitală a organizaţiilor va necesita competenţe de IT, astfel încât 11% dintre angajatori preconizează că-şi vor mări departamentele de IT şi numai 2% anticipează o micşorare a acestora, impactul net fiind pozitiv, de 9%.

În ansamblu, angajatorii români ţin cel mai mult colaborarea, organizarea muncii şi soluţionarea problemelor, peste 4 din 5 menţionând importanţa acestor abilităţi, pe care le consideră însă destul de rar întâlnite printre candidaţi, cele mai dificil de găsit fiind organizarea muncii (43%), comunicarea (42%) şi soluţionarea problemelor (40%).

În acelaşi timp, 93% dintre angajatorii din IT care preconizează creşteri ale forţei de muncă spun că pentru ei cea mai valoroasă abilitate este comunicarea, la egalitate cu organizarea muncii şi colaborarea. În schimb, comunicarea este deopotrivă şi abilitatea pe care o găsesc cu cea mai mare greutate la candidaţii pentru posturile vacante.

ManpowerGroup, liderul global în soluţii privind forţa de muncă, este prezent în România de 15 ani.

Sursa Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Radu Georgescu, economist: „Bombele economice ale României au început să ticăie”

Ioana Oprean

Publicat

în

Radu Georgescu, economist: „Bombele economice ale României au început să ticăie” Radu Georgescu, economist și fost profesionist în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de contabilitate din lume, avertizează asupra riscurilor ascunse în spatele aparentelor performanțe ale economiei românești. De șase ani, Radu Georgescu urmărește și explică public evoluțiile economiei românești. De aproximativ patru […]

Citește mai mult

Actualitate

Numărul infecțiilor cu virusul West Nile în România este în creștere: În ultimele două luni au fost înregistrate 46 de cazuri și două decese

Bogdan Ilea

Publicat

în

Numărul infecțiilor cu virusul West Nile în România este în creștere: În ultimele două luni au fost înregistrate 46 de cazuri și două decese În perioada 3 iunie – 25 august, în România au fost raportate 46 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 38 confirmate și 8 probabile, potrivit datelor transmise […]

Citește mai mult

Actualitate

Procurorul care a intrat cu pistolul într-o discotecă din Hunedoara și a făcut scandal, dat în urmărire națională. ICCJ a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile

Bogdan Ilea

Publicat

în

Procurorul care a intrat cu pistolul într-o discotecă din Hunedoara și a făcut scandal, dat în urmărire națională. ICCJ a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile  Procurorul Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, care ar fi intrat într-o discotecă având asupra sa un pistol letal deținut ilegal, un cuțit […]

Citește mai mult