Studiile de master și doctorat ar putea deveni vechime în muncă. Propunere legislativă la Senat
Programele de masterat şi doctorat ar putea deveni vechime în muncă, asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, dacă o propunere legislativă în acest sens, depusă recent la Senat, va fi adoptată.
Iniţiatorii propunerii legislative consideră că măsura de recunoaştere a activităţii academice, universitare ca şi muncă intelectuală pentru vechimea în muncă are precedent internaţional şi deja la nivelul Parlamentului European există propuneri în acest sens.
Proiectul modifică art. 49 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, stabilind că în sistemul public de pensii se asimilează stagiului de cotizare și perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul:
– a beneficiat de pensie de invaliditate;
– a urmat cursurile de zi ale învățământului universitar, program universitar de master, doctorat cu frecvenţă şi cursuri de învăţământ postuniversitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiția absolvirii acestora cu diplomă;
– a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;
– a beneficiat, în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006 de indemnizații de asigurări sociale, acordate potrivit legii;
– a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă și boli profesionale;
– a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, indiferent de numărul acestora;
– a fost elev al unei şcoli militare/şcoli de agenţi de poliţie, student, doctorand cu frecvenţă sau a urmat cursurile postuniversitare al unei instituții de învățământ din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională pentru formarea cadrelor militare, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, cu excepția liceului militar.*
*De reţinut că acest ultim punct a fost abrogate anul trecut prin OUG nr. 103/2017, însă el este reinclus – cu modificările subliniate – în proiectul de lege.
Pentru a se aplica, proiectul de lege trebuie aprobat de ambele camere ale Parlamentului, promulgat de Preşedinte şi publicat în Monitorul Oficial.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]
E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat
E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]
