Connect with us
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Editorial

Strategii eşuate

Redactia Ziarului Unirea

Published

on

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Scrutinul parţial de duminică, foarte mult aşteptat pentru radiografia care se presupune că ar face-o un astfel de eveniment asupra aşteptărilor şi stării de spirit a electoratului, nu s-a soldat cu rezultatele scontate. Cel puţin nu cu cele scontate de Opoziţie. Uniunea Social Liberală a reuşit să câştige unul dintre cele două colegii puse în joc, (care ambele fuseseră deţinute anterior de PSD) dar rezultatul nu corespunde nivelului ridicat de aşteptare pe care politicienii Opoziţiei înşişi, încurajaţi solid de unii comentatori ai vieţii politice, şi l-au construit. Pe fondul nemulţumirii fireşti provocate de tăierile pe care guvernul Emil Boc le-a făcut în ultimii doi ani şi al lipsei perspectivelor de redresare, social-democraţii şi liberalii se aşteptau să câştige zdrobitor alegerile parţiale, un astfel de rezultat fiind privit ca un exemplu şi un îndemn important şi pentru electorii care se vor prezenta la urne abia anul viitor. Ei bine, iată că nu numai că nu au câştigat de o manieră care să le dea frisoane democrat-liberalilor, în colegiul din Maramureş, ba chiar au pierdut ceva din ce aveau, colegiul din parohia domnului Gheorghe Ştefan, zis „Pinalty”.
Sigur că acuzele liderilor USL la adresa modului de a face campanie al PDL au curs, unele chiar dinainte de ziua scrutinului, pregătind oarecum opinia publică pentru semieşec. La fel de sigur este că unele dintre ele sunt adevărate. Unii au distribuit plase cu ulei şi zahăr ori excursii la mănăstiri în timp ce ceilalţi au distribuit pepeni. Doar pentru că valoarea unui pepene este mai mică decât cea a unui litru de ulei nu trebuie să înţelegem că gestul miluirii este mai puţin grav. Nu valoarea obiectului dăruit contează, ci gestul în sine. Şi-n definitiv, pe fondul sărăciei de ce să nu ia electorii ce li se dă şi apoi să voteze ce doresc? Poate cineva garanta că cei care au luat vor şi livra votul pentru cel care a dat?
Tocmai starea asta de sărăcie este cea pe care au mizat liderii USL care au ales calea inacţiunii sau a acţiunilor firave şi neconvingătoare, gândindu-se că scăderea nivelului de trai va da PDL destulă funie încât să se spânzure singur. Ce nu au luat în calcul este contextul internaţional în care se produce această nedorită de nimeni sărăcire şi despre care românii sunt conştienţi. E greu când toată planeta fierbe, este îngrijorată de starea băncilor, când bursele au ameţeli, iar statele au adunat la datoria publică şi sume care nu sunt neapărat găurile bugetelor naţionale, ci preluări din datoriile instituţiilor financiare şi se propun soluţii drastice mergând până la guverne transnaţionale în problemele economice să acuzi doar un singur partid de sărăcia din ţară şi să te aştepţi să fii crezut cu evlavie. Lumea vede şi judecă. Strategia non-combat nu este deci eficientă. Aşa cum nu sunt eficiente nici asigurările conform cărora în momentul în care va veni la Putere USL va readuce totul în vechea matcă: şi ajutoare sociale cu nemiluita, şi salarii mari pe productivitate puţină, şi instituţii multe cu bugetari bine plătiţi… Opoziţia, dacă vrea rezultate bune la alegerile de anul viitor, trebuie să-şi regândească strategiile electorale dar şi pe cele de comunicare. Şi pentru că veni vorba de comunicare, ea poate fi un mare plus sau un mare minus, depinde cum o gândeşti. Este un adevăr cunoscut de psihologi că o avalanşă neîntreruptă de veşti rele va ajunge să fie respinsă de receptor, care astfel va încerca inconştient să se protejeze. Este ceea ce eu cred că li se întâmplă multor români asaltaţi zilnic, oră de oră, minut de minut de televiziunile de ştiri care şi-au făcut un titlu de glorie în a fi anti-Putere. Efectul, se pare că nu este cel aşteptat. Pentru că nu poţi pune succesul PDL doar pe seama furtului.
Anca DINICĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024


Advertisement

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Published

on

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Continue Reading

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea