Actualitate

Strategia pentru conservarea biodiversității, adoptată de Senat: Jalon din PNRR, care vizează un miliard de euro

Bogdan Ilea

Publicat

în

Strategia pentru conservarea biodiversității, adoptată de Senat: Jalon din PNRR, care vizează un miliard de euro

Senatul a adoptat joi proiectul de lege privind Strategia Națională și Planul de acțiune pentru conservarea biodiversității 2026-2030, după ce documentul a fost modificat în Camera Deputaților și retrimis spre dezbatere primei Camere sesizate.

Petrecerea Divorțaților

Strategia reprezintă un jalon din PNRR, cu o miză de un miliard de euro, potrivit Digi24.

Proiectul a fost adoptat cu 79 de voturi „pentru”, 30 „împotrivă” și 13 abțineri. Niciun senator prezent nu a refuzat să voteze.

Strategia a fost adoptată inițial marți de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, iar miercuri a trecut de Camera Deputaților, unde au fost introduse mai multe amendamente. Documentul a revenit apoi în Senat, pentru ca modificările adoptate de Camera decizională să fie supuse unei noi dezbateri, mai notează sursa citată.

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunțat miercuri că proiectul trebuie să revină în plen deoarece au fost introduse amendamente suplimentare și este necesară respectarea principiului bicameralismului.

FOTO: Arhivă (rol ilustrativ)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi vremea de 1 Decembrie 2026: Temperaturi peste normal în unele regiuni și precipitații apropiate de cele obișnuite. Prognoza meteo pe 4 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea de 1 Decembrie 2026: Temperaturi peste normal în unele regiuni și precipitații apropiate de cele obișnuite. Prognoza meteo pe 4 săptămâni Românii ar putea avea parte de o vreme relativ blândă de Ziua Națională a României. Potrivit estimărilor meteorologice publicate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), pentru săptămâna 30 noiembrie – […]

Citește mai mult

Actualitate

Prima zi de școală NU va fi liberă petru părinții din România. Parlamentul a respins propunerea 

Ioana Oprean

Publicat

în

Prima zi de școală NU va fi liberă petru părinții din România. Parlamentul a respins propunerea Proiectul de lege prin care ziua de începere a anului şcolar pentru învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial era declarată zi liberă pentru părinţi a fost respins miercuri, 4 noiembrie 2026, de Plenul Camerei Deputaţilor. Proiectul de lege avea ca […]

Citește mai mult

Actualitate

Când se dau pensiile în decembrie 2026: Banii vor ajunge la toți pensionarii înainte de sărbătorile de iarnă

Ioana Oprean

Publicat

în

Când se dau pensiile în decembrie 2026: Banii vor ajunge la toți pensionarii înainte de sărbătorile de iarnă Poșta Română va începe distribuirea pensiilor la domiciliu de miercuri, 2 decembrie 2026, după ziua liberă de 1 decembrie. Directorul general al companiei a transmis pentru Digi24.ro că livrările ar putea fi încheiate până pe 16 decembrie, […]

Citește mai mult