Rămâi conectat

Ştirea zilei

STP Alba, un nou proces câștigat: Vor primi aproape 2.000.000 de lei de la primăria Turda

Ziarul Unirea

Publicat

în

Societatea de Trasport Public Alba a câștigat un proces intentat administrației locale a municipiului Turda, aceasta din urmă fiind obligată să plătească 1.9 milioane de lei din bugetul local către STP Alba.

Administrația locală de la Turda a intrat în conflict cu STP în timpul administrației primarului Tudor Ștefănie. Acesta, cu sprijinul politic al actualului primar a cerut Consiliului Local o serie de decizii considerate ulterior de instanțe ca fiind abuzive. Implicarea politică a actualului primar în disputa cu STP apare în câteva cazuri, în care Consiliul Local Turda a favorizat în perioada 2012-2016 firma Alis, legată de Alin Popovici, unul din vicepreședinții PSD.

În 2016, Cristan Matei a continuat răfuiala cu compania publică de transport, iar acum instanța a dat câștig de cauză transportatorului public. Ultima decizie a instanței se referă explicit la perioada de mandat a actalului primar.

Municipalitatea din Turda a pierdut un prim proces cu Societatea de Trasport Public în perioada 2018-2019 și a fost obligată să plătească, cu tot cu cheltuieli de judecată circa 8,5 milioane lei.

De-a lungul timpului, administrația locală de la Turda a luat o serie de decizii arbitrare. A scăzut vârsta pentru acordarea gratuităților dar a micșorat sumele decontate, a obligat STP să înlocuiască autobuzele cu aer condiționat cu autobuze mai vechi ”pentru economie” iar în final municipalitatea nu a decontat în mod corect sumele de bani pentru gratuități.

La sfârșitul săptămânii trecute, Curtea de Apel Cluj a emis o decizie definitivă și executorie în procesul dintre Primăria Turda și Societatea de Transport Public (STP). Dacă, inițial, judecătorii Tribunalului Cluj au stabilită că administrația condusă de Cristian Matei trebuie să plătească firmei de transport din Alba Iulia peste 5,2 milioane de lei, Curtea de Apel Cluj a înjumătățit suma.

”Admite în parte recursul declarat de pârâtul Mun. T prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 1901 din 20.09.2019 pronunţată în dosarul nr. 2278/117/2018 al Tribunalului Cluj, pe care o casează în parte, în sensul că, rejudecând în aceste limite, admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclam. STP SA. Obligă pârâtul la plata sumei de 1.996.191 lei reprezentând diferenţe tarif la gratuităţi pentru pensionarii cu vârsta peste 65 de ani aferente perioadei martie 2016 – aprilie 2018 şi dobânzi legale penalizatoare aferente debitului principal, calculate începând cu data formulării cererii de chemare în judecată (06.06.2018) şi până la plata integrală a debitului, calculate potrivit art. 629 alin. (2) C.P.C., către reclamant.

Obligă pârâtul la plata sumei de 11.713 lei cheltuieli de judecată parţiale la fond către reclamant. Admite cererea de transmitere a calităţii de creditor formulată de intervenientul V H T de la debitorul cedent STP SA în limita creanţei de 50% din suma menţionată (998.095,5 lei) dar nu mai puţin de 998.000 lei.

Menţine în rest sentinţa recurată. Respinge solicitarea intimatei STP SA de acordare de cheltuieli de judecată în recurs. Definitivă şi executorie. Pronunţată în şedinţă publică din data de 15.05.2020”, arată soluția pe scurt a instanței.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Performanță deosebită pentru un elev de clasa a VI-a din Alba Iulia: Stănilă Răzvan, locul I la Olimpiada Micilor Istorici – Faza Județeană și calificare la națională

Ziarul Unirea

Publicat

în

Performanță deosebită pentru un elev de clasa a VI-a din Alba Iulia: Stănilă Răzvan, locul I la Olimpiada Micilor Istorici – Faza Județeană și calificare la națională Răzvan Stănilă este elev în clasa a VI-a, la Școala Gimnazială “ Mihai Eminescu” din Alba Iulia. La sfârșitul lunii martie, tânărul învățăcel a participat la Olimpiada Micilor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea