Actualitate

Statul Român, pe primul loc în topul plângerilor la CEDO

Ioana Oprean

Publicat

în

Statul român se situează pe primul loc în privinţa plângerilor depuse împotriva sa la CEDO. Preşedintele CEDO, Guido Raimondi, a anunţat la conferinţa de presă de prezentare a raportului Curţii pe anul 2017 că reclamaţile depuse de români reprezintă 17,6% din totalul dosarelor de pe rolul acestei instanţe.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit acestuia, în cazul României este vorba aproape în exclusivitate de probleme legate de aglomeraţia din închisori. Cele mai multe decizii CEDO în care s-a constatat cel puţin o încălcare a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului au fost dictate împotriva Rusiei şi a Turciei.

9.900 de cazuri privind încălcarea drepturilor omului în România erau înregistrate până la sfârşitul anului trecut la CEDO. Pe locul doi se află Rusia, cu 7.750 de reclamaţii, urmată de Turcia,cu 7.500, şi Ucraina, 7.100. De altfel, ţara noastră a fost avertizată că riscă o amendă severă, aşa cum au suportat deja Italia şi Ungaria, dacă nu ia măsuri urgente pentru îmbunătăţirea condiţiilor din penitenciare. În 2017, CEDO le-a dat dreptate reclamanţilor în 20 de astfel de cazuri şi a condamnat statul român pentru tratamente inumane şi degradante. Guvernul a conceput un plan de măsuri şi alocările bugetare aferente. După cum preciza astăzi preşedintele Curţii, Guido Raimondi, programul i-a fost prezentat săptămâna trecută chiar de ministrul justiţiei, Tudorel Toader.

„L-am primit recent pe ministrul justiţiei din România. Am avut o întâlnire foarte cordială cu el. Mi-a expus în detaliu planul de acţiune al autorităţilor române pentru îmbunătăţirea situaţiei din închisori, dar evident evaluarea acestor măsuri va fi făcută de către Curte pentru fiecare caz în parte. În cazul acestor responsabilităţi jurisdicţionale, mă voi exprima la timpul potrivit”.

În documentul Guvernului, sunt prevăzute construirea de noi închisori, modernizarea şi extinderea spaţiilor existente, introducerea brăţării electronice pentru condamnaţii la domiciliu, compensaţii financiare pentru deţinuţii care au executat pedepse în condiţii necorespunzătoare. Toate aceste angajamente trebuie realizate gradual până în anul 2024.

sursa: capital.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Premierul interimar Ilie Bolojan, după menţinerea ratingului de ţară cu perspectivă negativă al României: „Dacă blocajul va continua, va fi imposibil să mai convingem finanţatorii că suntem frecventabili”

Ioana Oprean

Publicat

în

Premierul interimar Ilie Bolojan, după menţinerea ratingului de ţară cu perspectivă negativă al României: „Dacă blocajul va continua, va fi imposibil să mai convingem finanţatorii că suntem frecventabili” Premierul interimar și liderul PNL, Ilie Bolojan, susține că respectarea angajamentelor fiscale, reducerea deficitului și menținerea investițiilor au contribuit la reconfirmarea ratingului suveran al României de către […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: „Și la economie Polonia – România este 6-0”

Ioana Oprean

Publicat

în

Radu Georgescu: „Și la economie Polonia – România este 6-0” „Și la economie Polonia – România este 6-0”, afirmă economistul Radu Georgescu, care a făcut, sâmbătă, 3 octombrie 2026 câteva considerații după ce Polonia a învins România cu un scor categoric de tenis în Liga Națiunilor la fotbal, iar agenția de evaluare financiară Standard & […]

Citește mai mult

Actualitate

Cardul de sănătate şi Cartea Electronică de Identitate, utilizate în paralel în luna octombrie: ,,Lipsa semnării nu constituie motiv de respingere la validare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cardul de sănătate şi Cartea Electronică de Identitate, utilizate în paralel în luna octombrie: ,,Lipsa semnării nu constituie motiv de respingere la validare” Cardul de sănătate şi Cartea Electronică de Identitate vor putea fi utilizate în paralel în luna octombrie 2026, iar lipsa semnării nu constituie motiv de respingere la validare. Furnizorii de servicii medicale, […]

Citește mai mult