Ştirea Ta
Statul la stat| Cetățean nemulțumit de ”competența” angajaților din Primăria Alba Iulia, după ce a aplicat pentru un post
”Competența” anumitor angajați nu încetează să surprindă. De această ”competență” s-a lovit și un cetățean care, în cursul zilei de ieri, a postat un mesaj pe pagina personală de facebook, după ce a încercat, în repetate rânduri, să își soluționeze o problemă. Se pare că, după foarte multe insistențe din partea sa, angajații nu au reușit să găsească o rezolvare.
Săptămâna trecută am șocat două funcționare din această instituție care arborează steagul României și al Uniunii Europene. Îmi cer scuze pe această cale!
Cum nu am putut să-mi dovedesc vechimea prin REVISAL și nici cu adeverință de funcționar public (căci nu sunt și nici nu am fost suficient) le-am întrebat ce act doveditor să aduc ca titular de P.F.A.
Evident am primit clasicul ridicat din umeri și „nu știm”. De patru ori. O dată la telefon (de la întrarea în instituție, ca să protejez funcționarul de covid) și de trei ori prin prezență fizică la locul faptei (că la telefon tocmai mă lămurisem și de nervi uitasem de covid). În patru zile diferite … că altă treabă n-am avut.
Șocul constă în faptul că distinsele funcționare nu auzisără niciodată de un asemenea caz. Așa-i dacă veșnic muncești la stat. Practic, pentru dânsele, funcționare, mediul privat, în speță mediul privat ca P.F.A. și titular de
P.F.A. nu există. Și dacă există, ce să caute la concurs de angajare?
Dacă nu era loc de întors, am zis că vin eu cu inițiativa. Propun să aduc o adeverință de la P.F.A.-ul meu. Cică bună idee, doar că a doua zi când am depus-o nu mai era suficientă. Păi parcă ieri nu știau ce să-mi ceară, dar acum erau sigure că nu-i ce trebuie și în nici un caz suficient.
Întreb ce să mai aduc și primesc același ridicat din umeri.
Tot din proprie inițiativă mă ofer să aduc declarațiile de la finanțe și plusez cu contractele cu primăria. Cică bună idee. Doar că a doua zi, tot funcționarele experte în ridicat din umeri au ajuns la concluzia că nu-i bine.
Dosarul de înscriere ajunsese de acum la rang de lucrare de dizertație, măcar după numărul de pagini.
Să vă mai spun că anunțul pentru concurs era scris cu greșeli?
Să vă mai spun că dosarul de înscriere pe lângă C.V. trebuie să conțină și o cerere tip re, re, re fotocopiată și cu linii punctate (insuficient de lungi) unde practic trebuie să mai completezi o dată C.V. – ul tocmai depus?
În plus am fost atenționat (și foarte drăguță una dintre funcțiinare m-a ajutat cu o fotocopie) că nu am adus diploma de bac. Pai mă gândisem că două diplome de licență și una de master nu puteau să apară în portofoliul meu fără diplomă de bac. Da legea-i lege. M-am conformat.
O zi mai târziu m-a dat comisa afară oricum.
Evident că geografie, știința mediului și economia comerțului turismului și serviciilor nu au legătură cu resursele turistice și cu turismul, deci nici cu postul de coordonator centru național de informare și promovare turistică. Am uitat să spun că pentru asta era dosarul …
Acum eu nu le acuz de nimic. Doar am relatat cele întâmplate.
Am uitat să vă spun că treaba asta cu resurse umane are și o șefă peste datul din umeri și „nu știu”. Sau poate șefa știa ceva și noi nu (eu și funcționare de la începutul poveștii)?
Abia azi este proba eliminatorie, testarea cunoștințelor I.T. și mâine concursul. Dar cum circul mult prin cetate și zidurile au urechi … au și gură … un vuiet mi-a șoptit. Am auzit accidental … și acum știu că dacă ați citit până aici, isteți cum vă știu … rămâne între noi. Să nu veniți la mine pentru numerele la loto că alea nu le știu. Am și eu limitele mele.
Sănătate la toată lumea!
P.S. O instituție la care am depus peste 50 de pagini în dosar de carton, clasicul dosar plic, doar ca să fiu respins, testează cunoștințele I.T. nivel mediu.” – a fost mesajul postat pe facebook.

Ştirea Ta
FOTO ȘTIREA TA| Peisaj dezolant pe drumul județean către Poiana Narciselor: „După festival va trebui să treceți pe la service pentru schimbare bucși, pivoți, planetare, capete de bară”
FOTO ȘTIREA TA| Peisaj dezolant pe drumul județean către Poiana Narciselor: „După festival va trebui să treceți pe la service pentru schimbare bucși, pivoți, planetare, capete de bară”
În cursul acestui weekend, între 21-22 mai, după o pauză de doi ani cauzată de pandemia de COVID-19, va fi organizată o nouă ediție a tradiționalei „Serbări a Narciselor” de la Negrileasa.
CITEȘTE ȘI: 21 – 22 mai: Serbarea Narciselor de la Negrileasa 2022. PROGRAMUL evenimentelor
Potrivit imaginilor postate în mediul online de un cetățean din Alba, drumul județean, de 5 kilometri, dintre Întregalde și Mogoș este într-o stare deplorabilă, plin de gropi sau în caz de ploaie, noroi.
„În acest weekend Consiliul Județean Alba vă așteaptă la festivalul Narciselor de pe Muntele Negrileasa. La întoarcere va trebui să treceți pe la service pentru schimbare bucși, pivoți, planetare, capete de bară. Sună a ironie dar suntem o întreagă comunitate care ne stricăm mașinile în 5 km de drum județean dintre Întregalde-Mogoș. Rugăm Consiliul Județean să viziteze tronsonul cu pricina și să constate starea drumului. Mulțumim anticipat.
P.S. Va rog dacă tot vă stricați mașinile pentru narcise să nu lăsți nici un plastic în ploaia cu narcise, la anu ne așteaptă iarăși verde”, a transmis cetățeanul în mediul online.
Ştirea Ta
ȘTIREA TA| O mașină „tunată” scoate peri albi locuitorilor unei străzi din Alba Iulia: „Un derbedeu cu cotețul lui din o mie nouă sute toamna”
ȘTIREA TA| O mașină „tunată” scoate peri albi locuitorilor unei străzi din Alba Iulia: „Un derbedeu cu cotețul lui din o mie nouă sute toamna”
Locuitorii de pe Calea Moților din municipiul Alba Iulia sunt exasperați de zgomotele, ca niște explozii, provocate de un șofer teribilist care face foarte mult zgomot cu mașina lui tunată.
„După așa zisa expoziție de tunning din acest an din Alba Iulia, s-au înmulțit mașinile “tunate” (mulți dintre acești copii cu mașinuțe cred că tunning înseamnă să faci foarte mult zgomot cu o tobă de eșapament necorespunzătoare). Locuiesc pe Calea Moților și un anume derbedeu cu un seat negru din o mie nouă sute toamna, face furori în fiecare seară cu cotețul lui de mașină, emitând zgomote deranjante, niște explozii.
Am întrebat un polițist de la rutieră pe stradă dacă așa ceva este normal și mi-a răspuns că l-au tot oprit, dar efectiv nu au ce să îi facă. Sau poate ar trebui să ne facem singuri dreptate că în evul mediu, zic și eu. E plin trotuarul de pavele mobile pe Calea moților…poate îi zboară ”din greșeală” neghiobului vreo pavelă în parbriz”, ne-a transmis omul exasperat.
Această problemă nu este singulară, și în alte cartiere locuitorii plângându-se de zgomotele teribiliștilor cu mașini tunate. Șoferii și motocicliștii care fac un zgomot exagerat în trafic sunt taxați cu 4 sau 5 puncte de amendă, între 580 și 725 de lei, dacă sunt opriți în trafic. Dincolo de amendă însă, dacă agenții de circulație sesizează că este imposibil să reduci zgomotul, s-ar putea să te lase și fără certificatul de înmatriculare al vehiculului.
Ştirea Ta
FOTO ȘTIREA TA| Noaptea muzeelor la Biblioteca Batthyaneum: Zeci de oameni nemulțumiți de întreruperea vizitării după ce au stat câteva ore la coadă
FOTO ȘTIREA TA| Noaptea muzeelor la Biblioteca Batthyaneum: Zeci de oameni nemulțumiți de întreruperea vizitării după ce au stat câteva ore la coadă
Zeci de oameni care au venit la Noaptea Muzeelor să viziteze Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, au fost nemulțumiți de faptul că vizitarea a fost întreruptă pe parcursul unui concert desfășurat în exterior.
Oamenii spun că după ce au stat mai multe ore la coadă, li s-a transmis că vizitarea bibliotecii se va întrerupe în timpul concertului orchestrei de cameră „Harmony of Sounds”. Deși aceștia le-au spus organizatorilor că acest lucru nu este trecut în programul evenimentului, li s-ar fi răspuns că deși nu scrie pe site că se întrerupe, acest lucru se subînțelege.
Grupul care a fost mai vocal a fost lăsat să intre, însă nu se știe ce se va întâmpla cu restul, destul de mulți, rămași afară.
Biblioteca ar trebui să fie deschisă pentru vizitare timp de 5 ore, de la 18.00 la 23.00.
UPDATE: „Inițial, da, ne gândeam să facem pauză, că oamenii să fie atenți la concert, însă în 5 minute s-a schimbat totul, ne-au atras atenția oamenii și am zis că au dreptate”, a transmis Cristian Mladin, șef birou al Bibliotecii Batthyaneum, filiala Bibliotecii Naționale a României.
-
Actualitateacum 23 de ore
FOTO VIDEO| Serbarea Narciselor de la Negrileasa 2022: Mii de oameni s-au bucurat de muzică, mâncare tradițională și parfumul vestitelor flori, într-un colț de Rai din Apuseni
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
FOTO| Admis cu 9,97 la Colegiul Militar din Alba Iulia, elevul fruntaș Flavius Taflan își reconfirmă statutul de elev de excepție: Premii la olimpiada de franceză și engleză
-
Actualitateacum 20 de ore
Noi măsuri sociale pentru români: Ratele la bănci vor fi amânate, salariile bugetarilor, majorate și pensionarii vor primi bani în plus
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Bugetare participativă la Aiud: Cum funcționează, cine poate trimite propuneri și câte proiecte vor fi finanțate
-
Curier Județeanacum 7 ore
FOTO| Potopea Lukas de la C.S. V.Î.R.F Alba Iulia, medalie de aur la Campionatul Național al României la judo de la Sibiu
-
Politică Administrațieacum 23 de ore
COMUNICAT DE PRESĂ| Beniamin Todosiu, deputat USR: „USR continuă lupta!”
-
Sportacum 7 ore
“Life is Dance” Alba Iulia, rezultate de apreciat la Oradea | Nevoie de sprijin financiar, pentru deplasarea în Germania
-
Curier Județeanacum 24 de ore
FOTO| Crișan Ileana, din Teiuș, sărbătorită la vârsta venerabilă de 101 ani, cu o diplomă, flori și o „surpriză dulce”
-
Ştirea zileiacum 11 ore
Angajările la stat, SUSPENDATE de la 1 iulie: Guvernul are în plan scăderea cheltuielilor bugetare
-
Actualitateacum 10 ore
Carantină obligatorie pentru pacienții infectați cu variola maimuței: Care este prima țară care a introdus măsura
-
Politică Administrațieacum 8 ore
Comunicat de presă| PSD Alba: Situația de la Spitalul Municipal Aiud putea fi soluționată de către conducerea unității medicale și a primăriei!
-
Actualitateacum 4 ore
FOTO| Alba Iulia va avea un hotel dintr-un lanț INTERNAȚIONAL: Când va fi inaugurat Mercure Alba Iulia Cetate