Sponsorii care au contribuit cu 65.000 de euro pentru organizarea Alba Fest 2017. Primarul Mircea Hava transmite mulțumiri
Circa 85.000 de euro s-au strâns de la sponsori și din închirierea domeniului public, pentru organizarea Alba Fest 2017, scrie pe Facebook primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, care transmite, de asemenea, mulțumiri celor care au contribuit la organizarea celui mai așteptat eveniment al anului.
”Cu AlbaFest am găsit rețeta ideală pentru un eveniment reușit, cred eu, și o îmbunătățim pic cu pic, an după an. Evident, nicio desfășurare de forțe de amploarea asta nu se poate face fără resurse. Financiare dar, mai ales, umane. Pentru felul deplin în care am confirmat în ultimii ani că AlbaFest este unul dintre cele mai apreciate evenimente muzicale din Romania, ne-am bucurat de susținerea financiară a unor parteneri importanți, atingând o cota de 65000 euro exclusiv din sponsorizari și parteneriate.
Mai putem adăuga și cei aproape 20 000 de euro rezultați din închirierea domeniului public. Dacă resursa financiară s-a „rezolvat” în cea mai mare parte cu ajutorul sponsorilor, pe oameni îi aplaudăm acum, când scena a fost deja demontată și toți am revenit la ale noastre. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că vremea a ținut cu noi, vă mulțumesc tuturor celor implicați în organizarea AlbaFest, colegi din primărie și artiști, sponsori și tehnicieni, polițiști locali, jandarmi și polițiști din cadrul IPJ, cadre medicale, presei, absolut tuturor.
Artiștilor de pe scenă și, cel mai important, celor din fața scenei, publicul, albaiulieni și turiști. Acele zeci de mii de oameni care au făcut inima României să bată mai tare, timp de 3 seri. Celor care au arătat că se poate petrece și mult dar și civilizat, celor care au făcut să nu apară , inevitabil dupa un astfel de eveniment, știri de genul ” tone și munți de gunoaie rămase după …”.
Mulțumesc , încă o dată , tuturor și fiecăruia în parte! Pentru că ne-au ajutat să transformăm planurile în fapte, le mulțumim următorilor : Selgros, Staropramen, Star Transmission, Star Assembly, Pepsi, VCST Automotive Production, Unimat, Jidvei, Polaris M Holding, Albacons, Apulum, Rekord, E-On, Art Instal, Aloref, Lamacos Construct, Atlas Imobiliare, Instalatorul, Florea Grup, Axa Porcelaine, Inter Transilvania, Transilvania Gold Games, Casa Auto Sebeș , Alpin 57 Lux, Elit, Torockoy Laptissima, Diafan, Via Com, Tecnostar Consulting, Atta Consulting, Dialuk Construct”, a scris, joi, Mircea Hava, pe Facebook.
Alba Fest 2017 a fost organizat în perioada 2-4 iunie, iar pentru acest festival s-au alocat peste 100.000 de euro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Grădiniță nouă și modernă, construită la Vinerea, lângă Cugir: A fost semnat contractul de lucrări în valoare de peste 6,8 milioane lei
Grădiniță nouă și modernă, construită la Vinerea, lângă Cugir: A fost semnat contractul de lucrări în valoare de peste 6,8 milioane lei O grădiniță nouă și modernă va fi construită în curând la Vinerea, lângă Cugir. Marți, 3 februarie 2026, a fost semnat contractul de lucrări în valoare de peste 6,8 milioane lei. Un demers […]
Peste 130 de preșcolari și elevi din comuna Cricău vor beneficia de programul ”Masă sănătoasă”: Ce meniuri ar putea primi
Peste 130 de preșcolari și elevi din comuna Cricău vor beneficia de programul ”Masă sănătoasă”: Ce meniuri ar putea primi Administrația locală din comunca Cricău a publicat, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, contractul de achiziții publice pentru ,,servicii de catering în cadrul programului național ,,Masa Sănătoasă”. Potrivit documentației, 131 de preșcolari și elevi ar […]
Creșă modernă cu o capacitate de 40 de locuri, construită în curând la Teiuș, de Compania Națională de Investiții. Realizarea unor eventuale lucrări suplimentare la amplasament, la vot în Consiliul Local
Creșă modernă cu o capacitate de 40 de locuri, construită în curând la Teiuș, de Compania Națională de Investiții. Realizarea unor eventuale lucrări suplimentare la amplasament, la vot în Consiliul Local Consilierii locali din Teiuș vor avea de aprobat în ședința extraordinară de luni, 9 februarie 2026, asumarea Consiliului local privind lucrări suplimentare la amplasamentul […]