Spitalul Județean Alba încearcă să acceseze un grant european, pentru construirea unui Centru de Radioterapie
Spitalul Județean Alba va avea un Centru de radioterapie cu două acceleratoare, pentru construcția căruia există deja un studiu de fezabilitate, dacă autoritățile vor reuși să acceseze un grant european, potrivit managerului instituției, ec. Nicoleta Coșarcă.
”Imediat după ce am inaugurat Secția de Oncologie ne-am gândit că nu am făcut nimic dacă nu putem asigura acces pacienților la radioterapie, pentru că, după cum bine știți, numai 20% dintre aceștia ajung să beneficieze în timp optim de acest tratament. De 3 ani de zile povestim și cu administratorul public al Primăriei Alba Iulia, Nicușor Moldovan, și cu domnul președinte Ion Dumitrel, să găsim o soluție pentru radioterapie. Dacă reușim să realizăm la un moment dat și proiectul acesta, după calculele mele ar putea să dureze cam 3 ani, va fi nemaipomenit pentru Alba Iulia”, a declarat Nicoleta Coșarcă, la Radio Unirea FM.
Managerul Spitalului Județean Alba a precizat că, în prezent, pacienții din Alba sunt nevoiți să se adreseze pentru acest tip de tratament centrelor existente în Cluj și Sibiu, unde listele de așteptare sunt destul de lungi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Peste un kilometru de drum comunal modernizat la Crăciunelu de Sus: 1.205 metri de asfalt, 1,3 kilometri de șanțuri și cinci podețe. În ce stadiu este proiectul
Peste un kilometru de drum comunal modernizat la Crăciunelu de Sus: 1.205 metri de asfalt, 1,3 kilometri de șanțuri și cinci podețe. În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a anunțat public decizia etapei de încadrare, fără evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul „Refacere drum de interes local Drum Comunal DC32 […]
Ce pedeapsă a primit un tânăr din Coșlariu care a lovit un bărbat cu pumnul în față: Decizie la Judecătoria Alba Iulia
Ce pedeapsă a primit un tânăr din Coșlariu care a lovit un bărbat cu pumnul în față: Decizie la Judecătoria Alba Iulia Un tânăr de 21 de ani din Coșlariu a fost condamnat la 1 an și 10 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru lovire sau alte violențe, după un conflict din aprilie […]
Doi acumulatori furați de trei tineri dintr-o mașină parcată: Ce a decis Judecătoria Alba Iulia
Doi acumulatori furați de trei tineri dintr-o mașină parcată: Ce a decis Judecătoria Alba Iulia Judecătoria Alba Iulia a pronunțat miercuri, 28 octombrie 2026, sentința în dosarul a trei tineri acuzați de furt calificat, comis la Sântimbru. Niciunul nu va merge, deocamdată, la închisoare. Soluția poate fi atacată cu apel în 10 zile de la […]
