Spitalul de Psihiatrie rămâne în inima Cetății Alba Iulia până anul viitor. Mircea Hava și Ion Dumitrel au căzut la pace
Demersurile Consiliul Județean Alba privind transferul Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean Alba, ce funcționează în prezent într-o clădire monument istoric de lângă Catedrala Reântregirii, în clădirea fostului sediu al Direcției pentru Protecția Copilului și Asistență Socială (DGPCAS) situat în centrul orașului Alba Iulia, s-a împotmolit la sfârșitul lui 2013 în Consiliul Local Alba Iulia. Această piedică, pusă de Filiala Ordinului Arhitecților din Alba și de către primarul Mircea Hava, respectiv grupul de arhitecți de la Serviciul de urbanism și disciplină în construcții din cadrul Primăriei Alba Iulia, l-a nemulțumit vădit pe Ion Dumitrel, președintele CJ Alba.
În urmă cu câteva zile, având oportunitatea de a îi întâlni pe cei doi lideri ai administrației locale, i-am întrebat dacă au ajuns la o înțelegere în legătură cu eliberarea Cetății Alba Iulia de secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Alba.
Potrivit primarului Mircea Hava, soluția identificată împreună cu președintele CJ Alba, Ion Dumitrel, vizează transferul secției de Psihiatrie în clădirea în care funcționează în prezent incubatorul de afaceri, situată vizavi de centrul comercial Ambient, de la ieșirea din municipiu, înspre Cluj-Napoca. Acest lucru va fi însă posibil doar anul viitor.
“Am găsit o soluție pentru la anul. Acolo rămâne NU! O să mute altceva, nu știu, și când terminăm cu incubatorul de afaceri, o să le cedăm clădirea, acolo către Refractara, curte, tot ce vrei. Se poate face acolo o chestiune pentru Spitalul de Psihiatrie, foarte bună. Deci asta este discuția pe care am avut-o cu ei (n.a. Consiliul Județean Alba), numai că trebuie să încheiem contract în mai, iunie, să vedem”, a declarat Mircea Hava, în exclusivitate pentru ziarul Unirea.
Potrivit lui Ion Dumitrel, în imobilul situat în Centrul Civic al municipiului Alba Iulia, pe strada Mihai Viteazul, nr.2., recent eliberat de DGPCAS, va fi amenajat tot ceva legat de această direcție.
“O să facem tot un sediu legat de Direcția copilului. Legat de soluția mutării în clădirea în care funcționează în prezent Incubatorul de Afaceri, urmează să facem o hotărâre de consiliu, prin care să fie prevăzute aceste lucruri”, a spus președintele CJ Alba.
Vă reamintim faptul că mutarea Secției de Psihiatrie din perimetrul Bastionului Sfântul Mihail a fost anunțată de către administrația județeană încă din anul 2012, făcând parte dintr-un amplu proiect de transferuri și rocade a sediilor mai multor instituții deconcentrate aflate în subordinea CJ Alba, în vederea asigurării unor condiții optime de lucru. În cadrul acestui plan ambițios și care implică cheltuieli semnificative, este prevăzută și mutarea sediului CJ Alba din cadrul Palatului Justiției în care funcționează în prezent, în clădirea monument istoric (sediul Centrului Militar), din apropierea Porţii a III-a a Cetăţii Alba Carolina, demers ce se dorește să fie finalizat până în toamna anului 2014, pentru care consilierii județeni au aprobat deja alocarea sumei de 3.300.000 de euro.
În locul secției de Psihiatrie care funcționează în perimetrul Bastionului Sf. Mihail din Cetatea Alba Carolina, CJ Alba a și realizat un PUZ în care se prevede amenajarea unui centru cultural multifuncțional, o investiție de circa 10 milioane de euro, care să îmbogățească și să pună în valoare centrul istoric al orașului.
Conform proiectului de Plan Urbanistic Zonal, este vorba despre amplasarea următoarelor funcţiuni:
-dotare administrativa si biblioteca in clădirile monument ce vor fi reconvertite.
-dotare culturala –Centru Cultural având sali pentru spectacole, teatru, conferinte, concerte, festivaluri, expozitii si expunere muzeala in cladirea propusa.
-piata publica, loc pentru intalniri si evenimente culturale ; astfel se propune regenerarea urbana a unei zone inchisa pana acum publicului.
-spatii verzi prin amenajarea pe bastion a unui parculet cu doua locuri de belvedere inspre santurile fortificatiei si inspre parcul Unirii.
“Prin demolarea constructiilor anexe ,fara valoare istorica sau arhitecturala , amplasamentul ramane delimitat pe o parte de cladirile fostului spital militar si a Catedralei Incoronarii .
Pe celalalte parti este delimitat de santurile Cetatii si piata din fata Catedralei Incoronarii. In amplasarea constructiei se va tine seama de axul principal vest-est de compozitie urbana, descris de b-dul Transilvaniei , axul Parcului Unirii si Catedrala Incoronarii”, se menționează în proiect.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]
Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”
Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]