Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

VIDEO: 1 Decembrie 1918, Marea Unire de la Alba Iulia – O zi pentru eternitate în istoria României

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Ziua de 1 Decembrie este Ziua Naţională a României, anul 2017 marcând 99 de ani de la unirea Transilvaniei cu România, care a avut loc la Alba Iulia.

La 1 Decembrie 1918 a fost convocată, la Alba Iulia, Adunarea Naţională a Românilor, iar lucrările ei s-au finalizat cu hotărârea de unire necondiţionată a Transilvaniei cu România, votată în unanimitate. Acest act a avut loc după ce, la data de 27 martie 1918, respectiv 28 noiembrie 1918, organele reprezentative ale Basarabiei şi Bucovinei au votat unirea.

Iată un scurt istoric al drumului spre Marea Unire, însoţit de mărturii ale veteranilor, surprinse într-un documentar din 2008:

YouTube video

Proclamaţia (rezoluţiunea) Marii Uniri a fost rostită la 1 Decembrie 1918 la Adunarea Naţională Alba Iulia de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu (1885-1970).

Citește și: Marea Unire – pagina cea mai sublimă din istoria României

Iată evocarea momentului 1918 de către Iuliu Hossu într-o înregistrare din 1970, pe când acesta se afla în regim de domiciliu obligatoriu la mănăstirea Căldăruşani:

https://youtu.be/7mtTnRqhXZ0

Unirea a fost proclamată la 1 Decembrie 1918, prin Rezoluţia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia. A urmat recunoaşterea pe căi diplomatice şi consfinţirea ei prin Tratatul de Pace de la Trianon, abia pe 4 iunie 1920.

Revoluția Bolșevică a permis Basarabiei să se desprindă de Imperiul Rus. Sfatul Țării de la Chișinău a votat la 9 aprilie 1918 unirea cu Țara Mamă. După anunțarea votului, prim-ministrul Alexandru Marghiloman, aflat la Chișinău, a declarat de la tribună: ” În numele poporului român și al Regelui Ferdinand I, iau act de unirea Basarabiei cu România de aici înainte și în veci! Trăiască România Mare!”

După prăbușirea Imperiului Austro-ungar, Marea Adunare a Românilor din Transilvania, Banat și Crișana a votat la 1 Decembrie 1918, stil nou, Unirea cu România. Consiliul Național din Bucovina făcuse același lucru cu trei zile înainte. Astfel, România s-a întregit și înspre răsărit și înspre apus.

Adunarea Naţională a proclamat libertatea, egalitatea şi autonomia tuturor cetățenilor, confesiunilor religioase, libertatea presei, votul universal, reprezentare proporţională în Parlament şi o reformă agrară radicală. Rezoluţia a fost citită de Vasile Goldiș în prezența celor 100.000 de participanți.

În timpul lungilor negocieri de la Versailles, guvernul comunist ungar al lui Bela Kun a încearcat să preia Transilvania prin forță. Ostașii români au fost nevoiți să intre din nou în război pe frontul de la vest de Tisa. La 4 august 1919, armata română a ocupat Ungaria.

Staționarea armatei române timp de trei luni la Budapesta nu a salvat doar Transilvania, ci și centrul Europei, de instaurarea comunismului timp de mai bine de 20 de ani. Înfăptuirea României Mari, din Banat până la Nistru, a adus și dificultăți uriașe.

Pentru recunoașterea Unirii mai era nevoie și de acceptul Conferinței de Pace de la Paris, din 1919.

Un mare merit l-a avut și prim-ministrul ardelean, Alexandru Vaida Voievod, care a negociat Tratatul de la Trianon. În Decembrie 1919, s-a semnat și Pacea cu Austria, referitoare la Bucovina, și cea cu Bulgaria pentru Dobrogea. Pacea cu Ungaria s-a semnat abia la 4 iunie 1920, la Palatul Trianon , din cauza nesfârșitelor discuții privind marcarea granițelor și asigurarea drepturilor minorităților.

Sursa: stiri.tvr.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Un tânăr din Alba participă la SERP Conf 2024, cel mai mare eveniment de SEO din Europa Centrala si de Est

Unirea Ziarul

Publicat

în

Un tânăr din Alba participă la SERP Conf 2024, cel mai mare eveniment de SEO din Europa Centrala si de Est. Ce discută profesioniștii în optimizarea pentru motoarele de căutare Iulian Ghișoiu, un tânăr din Sebeș, pasionat de SEO, fondator și general manager al TargetWeb, una dintre cele mai puternice agenții de Search Engine Optimization […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea