Ştirea zilei

„Spanac” are de ispăşit 30 de ani în închisoare pentru că a violat 8 băieţi minori!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Tribunalul Alba a pronunţat ieri sentinţa în dosarul în care a fost judecat preparatorul fizic Stelian Nicolae Nicolae (36 de ani) zis „Spanac”. Instanţa a hotărât condamnarea acestuia la 30 de ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de viol şi pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic sau un mijloc de stocare a datelor informatice. În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 30 de ani închisoare, pe care o va executa în final condamnatul, durata reţinerii şi a arestului preventiv începând cu 12.08.2010 şi până la zi. Potrivit unui comunicat al Tribunalului Alba, această pedeapsă extrem de dură a rezultat din contopirea pedepselor principale în pedeapsa cea mai grea, de 25 ani închisoare, sporită cu 5 ani. În plus, pe o durată de 10 ani lui „Spanac” îi vor fi intrezise mai multe drepturi: de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a desfăşura activitatea de antrenor sportiv la grupe de copii şi juniori sau orice altă activitate de acelaşi gen; dreptul de a fi tutore sau curator. De asemenea, inculaptul a fost obligat să plătească părţilor civile daune morale în sumă totală de 520.000 de lei. Sentinţa Tribunalului Alba nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în 10 zile de la pronunţare.
lA profitat de 8 băieţi minori pe care i-a racolat de la orele de antrenament
„Spanac” a fost reţinut de procurorii DIICOT Alba Iulia în data de 12 august 2010, de la domiciliul lui fiind ridicate atunci cd-uri şi dvd-uri pe care erau stocate materiale pornografice cu minori. Potrivit anchetatorilor, acesta s-a filmat în timp ce întreţinea relaţii sexuale anale şi orale cu victimele sale.

Ulterior, în faţa judecătorilor a recunosct chiar că i-a constrâns să întreţină relaţii sexuale cu el, ceea ce i-a adus şi acuzaţia de viol, pe lângă cea de pornografie infantilă. Lui „Spanac” îi era relativ uşor să-şi racoleze victimele, profitând de faptul că în perioada 2009 – 2010 a lucrat în cadrul uneia dintre secţiile de copii şi juniori a Clubului de fotbal Unirea Alba Iulia, respectiv grupa 1994, ca şi colaborator al unui antrenor. O mare parte dintre persoanele cu care acesta a întreţinut relaţiile sexuale au fost recrutate din rândul copiilor (băieţi), pe care acesta îi antrena la clubul respectiv, inculpatul uzând de calitatea pe care o avea şi de influenţa sa asupra minorilor. Potrivit declaraţiilor inculpatului, băieţii erau ademeniţi în apartamentul său cu jocuri pe computer. „Spanac” a recunosct încă de la bun început că este vinovat de acuzaţiile ce i se aduc şi pe toată perioada cât s-a aflat în arest preventiv a refuzat să formuleze recurs la măsura prelungirii mandatelor.
Ioana PITICARIU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | La Prebet Aiud muncitorii au oprit spontan lucrul: Motivul – neplata la timp a salariilor

Ioana Oprean

Publicat

în

La Prebet Aiud muncitorii au oprit spontan lucrul: Motivul – neplata la timp a salariilor Muncitorii de la Prebet Aiud au oprit spontan lucrul miercuri, 18 martie 2026. Motivul este neplata la timp a salariilor. Potrivit surselor ziarulunirea.ro, de 8-9 luni sunt intârzieri mari, de peste 30 de zile, la plata drepturilor salariale. Citește și: […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”

Ioana Oprean

Publicat

în

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări

Ioana Oprean

Publicat

în

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]

Citește mai mult