Politică Administrație

Sorin BUMB, deputat PNL de Alba: În loc să se ocupe de problemele industriei din Alba, Viorica Dăncilă a făcut turul piețelor de zarzavaturi

Ioana Oprean

Publicat

în

Agitație mare în rândul organizației PSD din județul Alba, în weekend-endul trecut… Doamna Viorica a venit în vizită de lucru la organizația județeană de partid!

Nu putem spune că doamna Viorica Dăncilă a avenit în vizită de lucru în județul Alba, așa cum s-a dorit să se creadă, pentru că, în afară de câteva poze nefericite, cu doi copii în fața unor arme, doamna Dăncilă s-a ocupat strict de treburile de partid și a lansat un discurs sforăitor despre candidatura domniei sale la prezidențiale. Nu a spus însă absolut nimic despre propblemele grave din județul Alba, create de Ministrul PSD al Economiei – Niculae Bădălău – care, de altfel, a și lipsit din această delegație, preferând să stea la adăpostul Bucureștiului.

În timp ce la Cugir, la Fabrica de Arme aflată în patrimoniul Statului Român, se înregistrează o situație explozivă, care se pare că este creată chiar de Ministrul Economiei, doamna Prim Ministru s-a făcut că nu vede și nu știe și s-a rezumat la o ședință foto și la turul tarabelor din piață. Chiar dacă o întâlnire cu conducerea companiei a avut loc, aceasta a fost cu ușile închise și premierul nu a comunicat nimic despre cum intenționează să rezolve problemele companiei. De altfel, s-a remarcat de mult că Viorica se pricepe mai bine la zarzavaturi decât la economie, dar ne-am fi așteptat de la un prim- ministru care se visează președinte de țară să dea niște explicații vis-avis de o companie fanion a industriei din Alba și una dintre companiile strategice ale României. Nimic însă…

În cazul celeilalte companii pe care PSD a pus ochii încă de pe vremea Faraonului Făuritor de Fonduri Suverane – Cuprumin Abrud – dna. Dăncilă a avut tot o întrevedere cu ușile închise cu conducerea companiei. Nimic public însă, nici o informație despre planurile de viitor privind această companie. Putem deduce de aici că informațiile apărute în presă, potrivit cărora Guvernul PSD obligă Cuprumin să cumpere Moldomin, sunt adevărate. Dacă este așa, în fapt Cuprumin va cumpăra o datorie de circa 200 de milioane de euro, pentru că asta e cam tot ce a mai rămas din Moldomin. Astfel, va scădea valoarea Cuprumin și ea va putea fi vândută mult mai ușor de guvernul PSD, pe mai nimic pentru Statul Român, dar pe comisioane grase pentru partid.

La Cuprumin soluția necesară pentru prosperitatea companiei este continuarea investițiilor de mediu și retehnologizarea, care să asigure o creștere a productivității. În paralel, statul ar putea investi într-o uzină de prelucrare a minereului, astfel ca România să nu mai vândă materie primă, sub formă de minereu concentrat de cupru – cum face acum – ci să prelucreze aici acest minereu și să vândă cuprul rezultat la un preț mai mare, care ar asigura o rentabilitate crescută și venituri mai mari la bugetul de stat.

În schimb, Guvernul PSD acționează exact invers, investind profitul Cuprumin într-o companie falimentară, din care n-au mai rămas decât datoriile.

Iată cum, asemeni lui Ponta care acum câțiva ani, a făcut o vizită de lucru într-un local de nunți de la marginea orașului și Viorica Dăncilă a realizat-o vizită care nu dovedește nimic și mai ales nu rezolvă nimic. Din fericire pentru Alba și pentru România, nu mai este mult până când acest guvern de incompetenți va deveni istorie și urma Vioricăi prin Alba va rămâne doar în memoria precupețelor din Cugir, care au avut, probabil, ocazia de a schimba niște rețete de murături cu o doamnă care apare la televizor…

Deputat PNL de Alba
Sorin Ioan BUMB


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Aprobarea noilor tarife de incinerare a animalelor moarte, la vot în Consiliul Local Alba Iulia: Motivul, creșterea prețurilor la gaz, curent și utilități. Ce cost se va percepe pe kilogramul de cadavru

Ioana Oprean

Publicat

în

Aprobarea noilor tarife de incinerare a animalelor moarte, la vot în Consiliul Local Alba Iulia: Motivul, creșterea prețurilor la gaz, curent și utilități. Ce cost se va percepe pe kilogramul de cadavru Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința ordinară de luni, 29 iunie 2026, actualizarea și modificarea tarifului activității de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat PSD Alba | Apel către președintele CJ Alba, Ion Dumitrel: Salvarea transportului înseamnă prevenirea depopulării comunităților rurale

Ioana Oprean

Publicat

în

Apel către președintele CJ Alba, Ion Dumitrel: Salvarea transportului înseamnă prevenirea depopulării comunităților rurale Fără transport public eficient, satele și comunele județului Alba pierd cea mai importantă resursă: oamenii. În ședința ordinară de astăzi a Consiliului Județean Alba, consilierii județeni PSD au transmis un apel către președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, solicitând măsuri urgente […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat | Corneliu Mureșan: PSD își asumă guvernarea pentru că România și Alba au nevoie de dezvoltare și investiții

Bogdan Ilea

Publicat

în

Corneliu Mureșan: PSD își asumă guvernarea pentru că România și Alba au nevoie de dezvoltare și investiții PSD susține învestirea guvernului Veștea și își asumă gestionarea unor domenii cheie pentru redresarea economică și socială a țării. Consiliul Politic Național a decis, în unanimitate, ca Partidul Social Democrat să participe la formarea unei majorități parlamentare care […]

Citește mai mult