Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Politică Administrație

Sorin BUMB, deputat PNL de Alba: Banii de autostrăzi ai românilor se duc pe salariile compensatorii ale directorilor PSD „concediați” de Cuc

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Banii de autostrăzi ai românilor se duc pe salariile compensatorii ale directorilor PSD „concediați” de Cuc

DECLARAȚIE POLITICĂ

Ministrul demis al Transporturilor și totodată cel mai slab Ministru al Transporturilor din istoria României, Răzvan Cuc, a declarat duminică că a restructurat 35 de posturi de directori din conducerea CNAIR, făcând astfel o economie în bugetul companiei de 3 milioane de euro pe an. Interesant este că, după această declarație, a ieșit și CNAIR cu un comunicat privind restructurarea, în care se spune că din 28 de directori vor rămâne 12, iar economia va fi de 10 milioane de lei pe an, adică 2,1 milioane de euro, pentru că, între timp, în vremurile de avânt economic ale guvernării PSD, euro aproape a ajuns la 5 lei.

Lăsând la o parte matematica electorală a PSD, conform căreia scăzând 35 din 28 rezultă 12, trebuie totuși scos în evidență că un astfel de director, la o companie care administrează gropile, că altceva CNAIR nu mai face, avea, în medie, un salariu lunar de 52.083,33 lei. Ca să nu facă nimic, așa cum o spune cu subiect și predicat chiar domnul ministru demis… Prin comparație, la Telekom România, unde acum se fac disponibilizări colective, media salariului de referință este de 1.512 lei, iar nivelul mediu al salariilor compensatorii plătite este de 3.000 de lei. Dar asta este economia reală și aici nu sunt toți directori…

Important este însă ceea ce nu spune domnul ministru demis: că, în conformitate cu legislația muncii, acești directori fiind dați afară în urma unei restructurări și nu în urma incompetenței lor, așa cum ar fi fost normal, vor primi acum între 12 și 18 salarii compensatorii. Ori în acest caz, economia pe un an dispare și devine pagubă deoarece acești oameni vor primi bani pentru un an și jumătate, doar pentru că au fost dați afară!

Iată deci că măreață realizare a domnului Cuc este doar o mișcare electorală, un praf în ochii electoratului. Mai este, în același timp, o modalitate de a plăti prime grase camarilei PSD instalată în aceste posturi, din banii cetățenilor, o măsură de dat prime la rude, acum la final de mandat, când șobolanii părăsesc corabia pe jumătate scufundată. Dacă domnul Cuc chiar vroia sa facă ceva la CNAIR nu gira această situație ani de zile, cât a fost ministru. Îi dădea afară de la început, de la venirea sa în funcție, nu acum, când e clar că PSD a devenit istorie. În plus, ei trebuiau demiși pentru incompetență, fără plăți compensatorii, nu restructurați ca să poată căra acasă sacoșele pline cu milioane de euro din banii cetățenilor care mor în fiecare zi pe drumurile pline de gropi „administrate” de acești directori.

Să nu uităm însă că PSD-ul domnului Cuc este cel care l-a readus în fruntea CNAIR pe Narcis Neaga, groparul drumurilor din România, cel care a a girat realizarea și deschiderea electorală a autostrăzii Sibiu – Deva, sub domnia lui Victor Ponta, autostradă pe care și acum se circulă cu restricții de 60 de km/h pentru că se prăbușește și după ce a fost reconstruită. Să nu uităm că PSD-ul domnului Cuc este cel care a vrut să transforme CNAIR într-un minister paralel al transporturilor, făcând angajări masive ca să construiască, pe hârtie, autostrăzi electorale, care nu s-au realizat niciodată. Și pentru că vorbim de autostrăzi, să nu uităm că domnul Cuc este cel care a reușit și performanța de a relizia un contract pentru o autostradă finalizată, pierzând astfel orice fel de garanție a lucrărilor executate.

Deputat PNL de Alba

Sorin Ioan BUMB


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Mircea Hava: Era momentul și cazul să recunoaștem și să admitem: agricultorii și fermierii Uniunii, cu atât mai mult cei din România, aveau nevoie să fie încadrați într-o formă corectă și limpede a legislației.

Unirea Ziarul

Publicat

în

Mircea Hava: Era momentul și cazul să recunoaștem și să admitem: agricultorii și fermierii Uniunii, cu atât mai mult cei din România, aveau nevoie să fie încadrați într-o formă corectă și limpede a legislației. Grupul PPE, cea mai mare familie politică din Parlamentul European, salută simplificarea și relaxarea normelor Politicii Agricole Comune, ca urmare a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea