Șoferiță din Alba amendată cu 400 de lei pentru că a staționat „pe avarii” într-o zonă interzisă
Șoferiță din Alba amendată cu 400 de lei pentru că a staționat „pe avarii” într-o zonă interzisă
O femeie care a parcat neregulamentar mașina pe o stradă din municipiul Blaj, județul Alba, a fost amendată de poliția rutieră cu 400 de lei. Șoferița i-a spus polițistului local că a oprit pentru a-i da biberonul fetiței sale mici. Acest lucru nu l-a impresionat pe agent care a scris procesul-verbal și a sancționat-o pe femeie pentru staționare neregulamentară într-o zonă interzisă.
Femeia a contestat procesul-verbal, dar nu a reușit să-l convingă nici pe magistratul care a judecat speța. Aceasta a spus în fața magistratului că a oprit mașina pentru a-i da biberonul fetiței sale, traficul fiind oricum blocat în acel moment. Evenimentul a avut loc în prima lună a anului 2023, iar o decizie a fost dată un an mai târziu.
Citește și: Punctul de amendă în 2024: Ce trebuie să ştie şoferii despre amenzile de circulaţie din anul acesta

„Femeia a arătat că în data de 11.01.2023, pe str. Eroilor, întrucât traficul era blocat, a oprit timp de aproximativ 3 minute cu avariile aprinse și motorul pornit pentru a-i da fetiței ei biberonul, fără a bloca însă circulația. A mai arătat că i-a adus la cunoștință agentului constatator că nu intenționează să staționeze și se va pune în mișcare, dar acesta i-a întocmit procesul-verbal de contravenție contestat, se arată în motivarea instanței”, se precizează în acțiunea depusă de șoferiță la Judecătoria Blaj.
În 19 ianuarie 2024, instanța a pronunțat prima hotărâre. Magistratul a considerat că fapta femeii trebuie taxată și că un avertisment scris nu este de ajuns și că trebuie amendată pentru ca aceasta să înțeleagă ce reguli a încălcat. „Instanța apreciază că aplicarea sancţiunii avertismentului nu este o măsură care să asigure o protecţie adecvată valorilor sociale protejate.
Instanţa constată că numai sancţiunea amenzii este de natură să asigure caracterul preventiv educativ al sancţiunii, avertismentul nefiind în măsură să atingă gradul de severitate şi prevenţie necesar împiedicării săvârşirii unor fapte similare de către petentă pe viitor”, a susținut judecătorul.
Prin urmare, a respins plângerea contravențională formulată de petenta Andreea M. și a menținut procesul verbal încheiat de Poliția Locală Blaj în 11 ianuarie 2023. Femeia poate contesta hotărârea la instanța superioară.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Vârstnică din Cugir, înșelată cu 74.500 de lei prin metoda „investiții la bursă”: Persoane necunoscute i-au promis un câștig rapid
Vârstnică din Cugir, înșelată cu 74.500 de lei prin metoda „investiții la bursă”: Persoane necunoscute i-au promis un câștig rapid O femeie de 74 de ani, din Cugir, a rămas fără 74.500 de lei după ce persoane necunoscute ar fi convins-o să facă mai multe transferuri bancare, sub pretextul unor investiții la bursă care i-ar […]
29 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
29 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 29 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
Bărbat de 47 de ani, reținut la Alba Iulia după ce a fost prins la volan cu permisul anulat. A refuzat și etilotestul și recoltarea de probe biologice
Bărbat de 47 de ani, reținut la Alba Iulia după ce a fost prins la volan cu permisul anulat. A refuzat și etilotestul și recoltarea de probe biologice Un bărbat de 47 de ani, din Alba Iulia, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost prins la volan, deși avea dreptul de […]
