Șoferii al căror ITP a expirat au dreptul să circule maxim 24 de ore după revenirea în țară. Propunerea legislativă votată de către Senat
Miercuri, Senatul a adoptat propunerea legislativă pentru completarea privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede ca sancţiunile pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice (ITP) să opereze, pentru cei care se află în străinătate, la revenirea în țară, după 24 de ore de la trecerea graniței, potrivit Agerpres. Au fost înregistrate 88 de voturi „pentru” și 37 de voturi „împotrivă”. Propunerea legislativă va fi dezbătută de către Camera Deputaților, for decizional în acest caz.
Prin proiectul iniţiat de senatorii PSD Şerban Nicolae şi Tit-Liviu Brăiloiu se preconizează ca, la revenirea în ţară a vehiculelor înmatriculate în România aflate în afara ţării la momentul expirării termenului de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice, interdicţia de a circula pe drumurile publice şi aplicarea măsurilor sancţionatorii corespunzătoare să opereze după 24 de ore de trecerea frontierei.
De asemenea, se are în vedere acordarea posibilităţii cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa într-un stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene de a efectua examinarea medicală în vederea eliberării unui nou permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă la o unitate medicală autorizată din statul de domiciliu sau de reşedinţă.
Consiliul Legislativ a acordat aviz negativ acestui proiect de lege, apreciind că reglementarea unei excepţii de la instituirea interdicţiei circulaţiei pe drumurile publice a vehiculelor înregistrate al căror termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat „nu ar putea fi justificată de prezenţa în afara ţării a vehiculelor la momentul expirării valabilităţii ITP”. De asemenea, Consiliul Legislativ a evidenţiat că examinarea medicală reprezintă „o garanţie în vederea ocrotirii vieţii” şi că pentru recunoaşterea unor certificate medicale emise de unităţi medicale din străinatate „nu este suficientă referirea generică la condiţia ca acestea să fie autorizate în condiţiile stabilite de legile aplicate în ţările respective, întrucât reglementarea este lipsită de previzibilitate şi accesibilitate”.
Senatorul PSD Şerban Nicolae a recomandat „ignorarea acestui aviz”.
„Din păcate, am constatat că, la nivelul Consiliului Legislativ, cei incompetenţi (…) au făcut ca această instituţie să uite că, potrivit Constituţiei, este organ consultativ de specialitate al Parlamentului şi în loc să facă o consultanţă de specialitate, au venit cu câteva critici ridicole (…), fără niciun fel de soluţie şi fără a se înţelege esenţa propunerii legislative. Ar trebui să ignorăm avizul Consiliului Legislativ”, a spus Şerban Nicolae.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ai plătit deja taxa pentru permis sau talon? Ce se schimbă din 15 septembrie 2026 Începând cu data de 15 septembrie 2026, intră în vigoare noile tarife pentru emiterea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie. Noile tarife vor fi: *Permis de conducere – 139 de lei *Certificat de […]
Radu Georgescu, economist: „Românii sunt singura nație de pe planeta Pământ care se bucură că plătește mai multe taxe, ca statul să aibă bani să cheltuiască mai mult”
Radu Georgescu, economist: „Românii sunt singura nație de pe planeta Pământ care se bucură că plătește mai multe taxe, ca statul să aibă bani să cheltuiască mai mult” „Românii sunt singura nație de pe planeta Pământ care se bucură că plătește mai multe taxe, ca statul să aibă bani să cheltuiască mai mult”, afirmă, marți, […]
MAI lansează proiectului „RO Wallet”, portofelul digital pentru acte: Utilizatorii vor putea păstra actul de identitate, permisul de conducere, diplomele și alte documente. Când va fi disponibilă aplicația
MAI lansează proiectului „RO Wallet”, portofelul digital pentru acte: Utilizatorii vor putea păstra actul de identitate, permisul de conducere, diplomele și alte documente. Când va fi disponibilă aplicația Ministerul Afacerilor Interne a anunțat lansarea site-ului oficial RO Wallet și a documentației tehnice a proiectului, care sunt disponibile public începând de luni, 31 august. Proiectul vizează […]