Noua societate de transport a Municipiului Alba Iulia a obținut licența ARR pentru transportul de persoane: Urmează finalizarea procedurii de selecție a conducerii noii societăți
Noua societate de transport a Municipiului Alba Iulia a obținut licența ARR pentru transportul de persoane: Urmează finalizarea procedurii de selecție a conducerii noii societăți
Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a transmis marți, 18 august 2026, că Societatea de transport a Municipiului Alba Iulia a obținut licența, din partea Autorității Rutiere Române pentru transportul de persoane.
,,Societatea de transport a Municipiului Alba Iulia a obținut LICENȚA pentru transportul de persoane. Autoritatea Rutieră Română (ARR) din cadrul Ministerului Transporturilor a emis, astăzi, licența de transport persoane pentru societatea Alba Iulia Transport Local SRL, societate a municipalității prin care ne dorim să asigurăm transportul public în municipiu, la încheierea contractului de delegare actual.
Obținerea licenței ARR, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 – privind serviciile publice de transport în Uniunea Europeană, este garanția operațională și juridică a faptului că Alba Iulia este pe drumul cel bun. Acest pas vine în completarea celui făcut în urmă cu o zi de Consiliul Local Alba Iulia, care a aprobat organigrama noii societăți de transport. Urmează finalizarea procedurii de selecție a conducerii noii societăți, conform regulilor guvernanței corporative, iar în curând sperăm să devină operațională.”, a scris edilul din Alba.

Mai mult decât atât, administrația locală continuă demersurile juridice pentru ca Asociația Metropolitană de Transport Alba, noua asociație de dezvoltare intercomunitară împreună cu administrația locală din Ciugud să obțină personalitate juridică:
,,În paralel, continuăm demersurile juridice pentru ca Asociația Metropolitană de Transport Alba, noua asociație de dezvoltare intercomunitară înființată împreună cu partenerii noștri de la Ciugud, să obțină în instanță personalitatea juridică și să devină oficial operațională.
Așa cum am promis, ținta noastră este ca anul viitor Alba Iulia să aibă un transport public asigurat de firma municipalității, un serviciu modern, ecologic, la costuri corecte și total transparente.”, a mai explicat Gabriel Pleșa.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Accident pe DN 67 C Transalpina: Mașină ieșită în afara părții carosabile în zona Popasul Regelui
Accident pe DN 67 C Transalpina: Mașină ieșită în afara părții carosabile în zona Popasul Regelui Un accident rutier s-a produs în dimineața zilei de sâmbătă, 3 octombrie 2026, în Alba, pe DN 67 C Transalpina. „Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs pe […]
Bărbați din Cricău și Vurpăr, cu alcool „la bord” în toiul nopții: Cu ce alcoolemie au fost depistați la volan
Bărbați din Cricău și Vurpăr, cu alcool „la bord” în toiul nopții: Cu ce alcoolemie au fost depistați la volan În noaptea de 2/3 octombrie 2026, în jurul orei 00.10, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, pe strada Gladiolelor din municipiul Alba Iulia, un autoturism condus de […]
3 octombrie 2026 | În Alba, dimineață cu temperaturi sub 0 grade la munte: Ce valori termice s-au înregistrat
În Alba, dimineață cu temperaturi sub 0 grade la munte: Ce valori termice s-au înregistrat Dimineața zilei de sâmbătă, 3 octombrie 2026, a adus temperaturi negative la munte în Alba. Temperatura măsurată la ora 8.00 în stația meteo la Câmpeni era de -0,7 grade Celsius. Vântul sufla cu 0.1 m/s, din direcția vest. Umezeala relativă […]
