ȘOC: 30 de comune din județul Alba rămân fără viceprimari dacă se renunță la funcția de viceprimar în comunele mici
Șoc: 30 de comune din județul Alba rămân fără viceprimari dacă se renunță la funcția de viceprimar în comunele mici
În județul Alba, 30 de consilieri locali votați în funcția de viceprimar în urma alegerilor locale din 9 iunie 2024 riscă să își piardă posturile din conducerea comunelor, dacă o propunere a noului ministru al Dezvoltării, Cseke Attila, se va materializa.
Noul ministru a propus reducerea posturilor de viceprimar în unitățile administrativ-teritoriale cu mai puțin de 1.500 de locuitori, ca măsură de reducere a cheltuielilor bugetare pentru scăderea deficitului la nivel național.
Citește și: SEISM în administrația locală: Noul ministru al Dezvoltării vrea desfiinţarea funcţiei de viceprimar în UAT-urile sub 1.500 de locuitori

„Pe de-o parte, vom elimina limitarea care există astăzi în Ordonanța 16/2010 cu privire la numărul de personal ce poate fi angajat la categoriile de UAT-uri, astfel încât atunci când este vorba de o scădere a populaţiei într-o unitate administrativ-teritorială să nu se menţină acelaşi număr de angajaţi. Şi acest lucru să fie proporţional, evident şi invers valabil atunci când avem o creştere a populaţiei. Atunci, sigur, nevoile sunt mai mari. Vom face şi acest studiu de impact. Este vorba despre 18.390 de posturi din simularea noastră, care pot să dispară prin această formulă, dar încă o dată, cel mai important este criteriul profesional.
Adică nu venim peste tot, pentru că sunt UAT-uri la care numărul acesta de personal este un număr suficient şi profesionist şi sunt şi autorităţi locale unde, ca să spun aşa, unde «s-a sărit calul» şi acolo trebuie intervenit. Şi se intervine pe acest criteriu. De asemenea, la autorităţi mai mici, o să propunem desfinţarea funcţiei de viceprimar la UAT-urile sub 1.500 de locuitori”, a declarat ministrul Cseke Atiila.
Potrivit rezultatelor recensământului populației și locuințelor – RPL 2021, în Alba ar rămâne fără viceprimari 30 de comune, reprezentând 38% din UAT-urile din județ.
Este vorba despre viceprimarii și partidele din care provin, din următoarele comune: Ceru Băcăinţi (PSD) – 227 locuitori, Râmeţ (PSD) – 426, Întregalde (PNL) – 459, Ponor (AUR) – 475, Ocoliş (PNL) – 479, Ohaba (PNL) – 538, Mogoş (PNL) – 647, Blandiana (PNL) – 818, Poşaga (USR) – 835, Poiana Vadului (PSD) – 942, Doștat (PNL) – 980, Rimetea – 1.015, Cenade (PNL) – 1.031, Livezile – 1.041, Almaşu Mare (AUR) – 1.048, Cut (PNL) – 1.054, Ciuruleasa (PSD) – 1.110, Hopârta (PNL) – 1.128, Rădeşti – 1.175, Vadu Moţilor (PNL) – 1.187, Avram Iancu (PSD) – 1.271, Sălciua (PNL) – 1.271, Bucium (PSD) – 1.272, Fărău (PNL) – 1.303, Vidra (PSD) – 1.367, Scărişoara (PNL) – 1.391, Roşia de Secaş (PNL) – 1.405, Gârda de Sus (PSD) – 1.415 și Arieşeni (PNL) – 1.464 de locuitori.
La limită se află însă și comuna Cergău, mai ales dacă reducerea postului de viceprimar va fi raportată la populația existentă înainte de scrutinul din 9 iunie 2024, nu la cea din 2021, întrucât în câțiva ani ar fi putut să apară modificări privind numărul locuitorilor, potrivit INS comuna având la recensământ 1.509 locuitori. Nici comuna Sohodol nu e departe, la RPL 2021 având 1.540 de locuitori.
Potrivit declarațiilor de avere depuse în vara anului 2024, un viceprimar din județul Alba câștiga pe 2023 un salariu lunar net estimativ cuprins între 4.500 și 7.800 lei, în funcție de bugetul comunei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Tânăr de 22 de ani, blocat în abrupt pe Colții Trascăului: Salvamontiștii din Alba l-au coborât în rapel
Tânăr de 22 de ani, blocat în abrupt pe Colții Trascăului: Salvamontiștii din Alba l-au coborât în rapel Un tânăr de 22 de ani din Cluj-Napoca, plecat singur pe munte, a rămas blocat duminică după-amiază, 25 octombrie 2026, în abruptul Colților Trascăului. Acesta a cerut ajutor printr-un apel la 112, iar salvamontiștii din Rimetea au […]
Profesor la școala gimnazială din Hopârta, condamnat la 6.000 de lei amendă penală pentru că a strâns de gât un elev de 14 ani
Profesor la școala gimnazială din Hopârta, condamnat la 6.000 de lei amendă penală pentru că a strâns de gât un elev de 14 ani Un profesor de la Școala Gimnazială din Hopârta a fost condamnat de Judecătoria Aiud la o amendă penală de 6.000 de lei pentru purtare abuzivă, după ce a strâns de gât […]
Bani „fără număr” pentru CSM Unirea Alba Iulia și Centrul Cultural Palatul Principilor: Ce aduce pentru… unii rectificarea bugetară din octombrie 2026
Bani „fără număr” pentru CSM Unirea Alba Iulia și Centrul Cultural Palatul Principilor: Ce aduce pentru… unii rectificarea bugetară din octombrie 2026 Consiliul Local Alba Iulia se va reuni luni, 26 octombrie 2026, în ședință ordinară. Pe ordinea de zi se află și un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general de venituri și cheltuieli […]
