Actualitate

Soarta unui râu depinde de Curtea de Apel Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

De mai bine de 4 ani soarta Râului Alb este jucată dur, activiștii luptându-se din răsputeri atât cu o gașcă de „bătăuși”, care vor să pună mâna pe respectivul râu și să distrugă patriomoniul natural românesc, cât și cu procurorii care sunt aparent pasivi în ceea ce privește acest caz. Proiectul de la Coroiești constă în construirea unei microhidrocentrale pe Râul Alb, iar beneficiarul este SC Abi Automotion SRL Deva.

Râul Alb, situat în Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului şi în situl Natura 2000 Strei-Haţeg, este pe punctul de a fi distrus printr-un proiect de construire şi exploatare de microhidrocentrale.

Federația Coaliția Natura 2000 a câștigat în urmă cu 3 ani, la data de 17 noiembrie 2016, procesul privind microhidrocentralele.

Curtea de Apel Alba Iulia, unde este judecat dosarul, a constatat, prin Hotărârea 1728/17.11.2016, că la locația respectivă, unde se încearcă plasare păstrăvăriei și s-a încercat plasarea clădirii hidrocentralei, este zona de conservare specială a parcului natural (pentru că se suprapune situl Natura 2000 cu parcul natural), și că acolo ”se interzic orice forme de exploatare sau utilizare a resurselor naturale, precum și orice forme de folosire a terenurilor, incompatibile cu scopul de protecție și/sau de conservare.”

Tot în aceeași decizie a Curții de Apel Alba Iulia sunt enumerate excepțiile, preluate din HG 2151/2004. Între aceste excepții, așa cum nu se numără microhidrocentrala, nu se numără nici păstrăvăria.

Ieri, 9 decembrie 2019, a avut loc o nouă ședință de judecată, soluționată cu o amânare iniţială a pronunţării, până în data de 11 decembrie.

Încurajată de ”pasivitatea” procurorilor, gașca de bătăuși de pe Râul Alb, care a șocat o lume întreagă în primăvara anului 2015, revine în forță și insistă să distrugă acest râu, relativ nealterat, unic în ”peisajul” sfâșiat al patrimoniului natural românesc. De această dată prin o păstrăvărie care nenorocește lunca râului și un sector al râului, chiar în zona de conservare specială a parcului natural ”Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului”.

În urmă cu 4 ani, în 2015, primul ministru din acea vreme, Victor Ponta, „condamna cu fermitate” actele de agresiune fizică asupra unor activiști pentru mediu, care luptau pentru salvarea și conservarea acestui patrimoniu natural, cerând totodată identificarea și tragerea la răspundere a agresorilor.

La data de 24 mai 2015, reprezentantul unui ONG de protecție a mediului și cel al unei firme care construiește o microhidrocentrală în satul Coroiești, jud. Hunedoara, la poalele Munților Retezat – au ajuns la spital în urma unui conflict izbucnit între mai multe persoane, fiind deschis dosar penal pentru tentativă de omor și lovire.

Astfel, președintele Asociației pentru Protecția Mediului Agent Green, Gabriel Păun, s-a deplasat cu un grup de militanți pentru protecția mediului în localitatea Coroiești, pentru a se documenta cu privire la construirea unei microhidrocentrale. În sat, militanții de mediu s-au întâlnit cu patronul firmei care construiește microhidrocentrala, acesta din urmă fiind însoțit de mai multe persoane.

Între cele două grupuri a avut loc un conflict, în urma căruia trei persoane au suferit vătămări corporale, respectiv Gabriel Păun, o jurnalistă din Germania și patronul firmei, acesta din urmă fiind într-o stare mai gravă.

Doar că identitatea agresorilor nu era niciun secret, iar polițiștii veniți la fața locului n-au schițat nici cea mai mică tentativă de a ascunde faptul că sunt prieteni la cataramă cu atacatorii, potrivit unor informații oferite de către victime, pentru presă.

Gașca de bătăuși are o ”aripă economică”, firmele din grupul ABI. Firma titulară a proiectului MHC, ABI Automotion, a ajuns în insolvență și apoi în faliment, dar banii grupării au rămas, pe celelalte firme. Astfel ne-am trezit anul acesta că, cu un tupeu halucinant într-o țară care între timp s-a lămurit că microhidrocentralele sunt crime de mediu, firma S.C. ABI Hidropower S.R.L. reia demersul privind construirea de microhidrocentrale pe Râul Alb, relatează România Curată.

Acest colț unic de natură superbă, vibrantă, trebuie lăsat în pace, ca și generațiile următoare să se bucure de splendoarea de la poalele Retezatului. Un evaluator adevărat de mediu ajuns acolo remarca faptul că habitatul prioritar 91E0, arinișul de pe malul râului (pe care au început să-l taiei în cadrul lucrărilor ilegale, fără acord de mediu) este unic, fiind un amestec cu exemplare de cireș sălbatic.

surse: romaniacurată


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Stimulente financiare pentru absolvenţii din România care au obţinut media 10 la examenele naţionale din anul 2026: Câți bani vor primi

Ioana Oprean

Publicat

în

Stimulente financiare pentru absolvenţii din România care au obţinut media 10 la examenele naţionale din anul 2026: Câți bani vor primi Guvernul a aprobat, joi, 3 sptembrie 2026 acordarea unor stimulente financiare pentru absolvenții care au obținut media 10 la examenele naționale din 2026, ca formă de recunoaștere a performanțelor școlare și de încurajare a […]

Citește mai mult

Actualitate

Noul Cod al Urbanismului schimbă regulile pentru cei care își construiesc o casă la țară: Casele de până la 150 de metri pătrați, ridicate pe baza unor proiecte-tip. Ce altceva mai prevede

Ioana Oprean

Publicat

în

Noul Cod al Urbanismului schimbă regulile pentru cei care își construiesc o casă la țară: Casele de până la 150 de metri pătrați, ridicate pe baza unor proiecte-tip. Ce altceva mai prevede Printre cele mai importante modificări ale noului Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) se numără simplificarea procedurilor pentru anumite lucrări realizate […]

Citește mai mult

Actualitate

Piața neagră a țigaretelor explodează în România: Contrabanda atinge aproape 14%, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu

Ioana Oprean

Publicat

în

Piața neagră a țigaretelor explodează în România: Contrabanda atinge aproape 14%, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu Piața neagră a țigaretelor din România a înregistrat în luna iulie 2026 cea mai puternică majorare din ultimii zece ani, ajungând la aproape 14% din consumul total, față de 10,5% în luna mai. Creșterea de 3,4 puncte […]

Citește mai mult