Actualitate

Situație ALARMANTĂ în Poliția din România. Din TREI candidați, DOI pică testul de LOGICĂ

Ioana Oprean

Publicat

în

O situație incredibilă a fost descrisă de Ministerul Afacerilor Interne. Potrivit unor statistici, doi din trei polițiști care au susținut testele de logică le-au picat, lucru foarte alarmant.

Petrecerea Divorțaților

La sfârșitul anului trecut, Garda de Coastă Tulcea a scos la concurs șapte posturi vacante de ofițer de poliție, în condițiile legii și conform schemei de organizare a structurilor operative.

La concurs au putut participa agenți de poliție care au îndeplinit criteriile prevăzute de organizatorii respectivului concurs, iar posturile vacantate au apărut după valul de pensionări din Ministerul Afacerilor Interne.

Un număr de 360 de agenți s-au prezentat la concurs, iar toți aveau studii superioare, condiție obligatorie pentru ca dosarul de concurs să fie acceptat. Numai că – după ce foarte mulți polițiști au devenit criminali cu acte în regulă sau pedofili, în pofida testărilor psihologice pe care le dădeau an de an – ”bateriile de teste” au fost modificate.

Nu radical, s-a umblat doar pe ici, pe colo, și anume în părțile… logice. Au fost propuse mult mai multe exerciții la capitolul ”logică”, iar candidații la cele șapte funcții de ofițer ar fi trebuit să nu întâmpine, totuși, greutăți incomensurabile. Însă teoria este una, practica dovedindu-se cu totul altceva.

„Rezultatele au fost dezastruoase. Doi din trei candidați au picat exaamenul și nu au mai ajuns la probele scrise, pentru că exercițiile de logică le-au stat în gât, precum oasele de pește”, scrie Cancan.

Sursa Evz.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii calculate greșit? Cum verifici dacă statul îți datorează bani în plus

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii calculate greșit? Cum verifici dacă statul îți datorează bani în plus O decizie de pensionare nu trebuie acceptată fără verificări. Chiar dacă documentul emis de Casa de Pensii pare corect, suma înscrisă în el poate ascunde erori privind vechimea în muncă, veniturile realizate, sporurile, perioadele asimilate sau punctajul acumulat de-a lungul anilor. Pentru pensionari, […]

Citește mai mult

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu

Ioana Oprean

Publicat

în

De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]

Citește mai mult