Opinii - Comentarii

Sindicatul Viitorul Mineritului: ”Comunitatea din Roşia Montană este exclusă de miniştrii Alexandrescu şi Palmer de la dezbaterile privind viitorul localității”

Ioana Oprean

Publicat

în

ALBA FEST 2026

Noi, roșienii născuţi şi crescuţi în Roşia Montană, suntem obligaţi să înfruntăm umilinţa autorităţilor centrale – în speţă a ministrului Culturii şi a ministrului Mediului – care, deşi au anunţat săptămâna trecută că astăzi, 16 februarie 2016, organizează consultări cu societatea civilă cu privire la viitorul Roşiei Montane, au acţionat cu cea mai mare şi mai jignitoare lipsă de transparență.

sindicat viitorul minerituluiAstăzi, încă de la primele ore ale dimineţii, după ce am bătut cale lungă din Roşia Montană la Bucureşti special pentru a fi primiţi şi noi ca şi reprezentanţi legitimi ai comunităţii şi ai oamenilor din Roşia Montană, suntem plimbaţi şi trimişi de la o uşă la alta, de la un minister la altul, într-un ping-pong care nu face cinste miniştrilor Culturii şi al Mediului, şi cu atât mai puţin Guvernului României.

Domnule ministru Alexandrescu, doamnă ministru Pasca-Palmer, de ce vă bateţi joc de noi? De ce nu luaţi în considerare cererile noastre de a participa la consultările despre propriul nostru viitor, de ce ignoraţi cu insistenţă vocea noastră, a oamenilor din Roşia Montană? Sau noi nu suntem “societate civilă” pentru dumneavoastră? Vă amintim că şi noi suntem organizaţi în ONG-uri, iar sindicatul nostru minier este parte din comunitatea noastră de roșieni. Dacă ţineţi ascunse de noi – roșienii – planurile privind Roşia Montană, atunci cine este mai îndreptăţit, în viziunea dumneavoastră să le vadă şi să ia parte la întocmirea lor? Am constatat cu surprindere că pe lista dumneavostră de interlocutori acceptaţi pentru întâlnirea de astăzi se aflau alte ONG-uri, din alte localităţi şi alte interese, diferite de ale comunităţii din Roşia Montană. Am regăsit pe lista de oameni primiţi la întâlnirea cu dumnevoastră până şi locuitori din Câmpeni, însă doar roșieni nu.

Când am cerut să fim şi noi acceptaţi la întâlnire, la Ministerul Mediului, după ce fusesem direcţionaţi acolo de însuşi ministrul Culturii vizibil iritat de demersul nostru, o reprezentantă a ministerului ne-a invitat să “facem follow-up” cu Ministerul Culturii. Venim de la aproape 500 de kilometri, după ce am trimis multiple cereri de participare la consultări, pentru a fi invitaţi nonşalant să facem “follow up”? Aşa acţionează un Guvern de specialişti, de tehnocraţi, care se pretind deschiși, comunicativi şi implicaţi în vieţile noastre?

Este limpede pentru noi că – în cel mai discreţionar şi netransparent mod – aţi selectat să participe la întâlnirea cu dumneavoastră doar persoanele şi organizaţiile care se opun mineritului, care se opun dezvoltării economice a zonei noastre şi – mai cu seamă – care se opun ca noi şi familiile să avem un viitor acolo unde ne-am născut. Moţii însă nu pot fi umiliţi, există un Dumnezeu acolo sus, un Dumnezeu al minerilor, care când văd cerul la ieşirea din subteran se gândesc la el şi-i mulţumesc, un Dumnezeu care o să aibă grijă de “follow up”!

Noroc bun!

Cristian Albu – Preşedinte Sindicatul Viitorul Mineritului
Mariana Szekely – Parteneriatul pentru Mediu Roşia Montană
Hadrian Bobar – Centrul de Resurse pentru Tineret, CERT Apuseni


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Sistemul public de pensii în 2026: ajutor de deces mai mare și noi valori pentru contribuții

Unirea Ziarul

Publicat

în

Sistemul public de pensii în 2026: ajutor de deces mai mare, valoarea punctului de referință la pensie, baza minimă pentru asigurarea socială voluntară Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2026 a adus modificări importante în sistemul de pensii Casa Națională de Pensii Publice a publicat o serie de precizări privind aplicarea Legii nr. 44/2026 […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Când pică Paștele ortodox și catolic în 2027 și în următorii ani – calendar

Ioana Oprean

Publicat

în

Calendar creștin: Când pică Paștele ortodox 2027 și Paștele catolic 2027. Sărbători de Paște 2027 și în urmatorii ani. Când cade în anul 2028, 2029 Paștele ortodox 2027 este în data de 2 mai, iar Paștele catolic 2027  se sărbătorește în 28 martie. În anul 2027 Paștele ortodox și cel catolic se sărbătoresc la date […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel 2026: Cel mai lung post fără durată fixă din ultimii 8 ani. Rânduieli, tradiții și semnificații

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel 2026: Cel mai lung post fără durată fixă din ultimii opt ani. Rânduieli, tradiții și semnificații Creștinii ortodocși intră luni, 8 iunie 2026, în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, una dintre cele patru mari perioade de post de peste an. În 2026, postul va dura 21 de zile, […]

Citește mai mult