Actualitate

Sindicaliștii din domeniul gestionării fondurilor europene către premierul desemnat Siegfried Mureșan: „Cum atrageți 10 miliarde de euro anual cu mai puțini angajați?”

Ioana Oprean

Publicat

în

Sindicaliștii din domeniul gestionării fondurilor europene către premierul desemnat Siegfried Mureșan: „Cum atrageți 10 miliarde de euro anual cu mai puțini angajați?”

Sindicatul reprezentativ MIPE-Normalitate, care reunește peste 1.300 de specialiști în gestionarea fondurilor europene, îi cere premierului desemnat Siegfried Mureșan să explice cum va reuși România să atragă anual cel puțin 10 miliarde de euro din fondurile de coeziune, în condițiile în care noul Program de Guvernare 2026-2028 prevede reorganizarea sistemului și reducerea personalului.

Petrecerea Divorțaților

Într-o scrisoare deschisă transmisă luni, sindicaliștii formulează zece întrebări privind viitorul sistemului de gestionare a fondurilor europene și avertizează că obiectivele guvernamentale riscă să intre în contradicție cu resursele umane disponibile.

Reprezentanții angajaților susțin că, începând din 2025, capacitatea administrativă și Sistemul de Management și Control au fost afectate, în pofida angajamentelor asumate de România prin foile de parcurs și programele de asistență tehnică. În același timp, veniturile specialiștilor au fost reduse cu peste 30%, măsură despre care sindicatul afirmă că nu a generat economii la buget, dar a accelerat plecarea personalului cu experiență și a agravat deficitul de specialiști.

„Mai mult, mai repede și mai bine, cu mai puțini oameni?”

Sindicaliștii contestă modul în care Programul de Guvernare 2026-2028 corelează ținta de atragere a minimum 10 miliarde de euro anual cu reorganizarea instituțiilor responsabile de gestionarea banilor europeni.

Planul prevede comasarea Autorităților de Management și a Organismelor Intermediare cu atribuții suprapuse, precum și reducerea personalului.

„Această ecuație vrem să o înțelegem: cum vom face mai mult, mai repede și mai bine, cu mai puțini oameni, într-un sistem deja supraîncărcat?”, întreabă reprezentanții MIPE-Normalitate.

Aceștia solicită publicarea analizei funcționale care justifică reorganizarea și clarificări privind modul în care pot fi reduse posturile fără afectarea sistemului de control, apariția întârzierilor sau creșterea riscurilor privind absorbția fondurilor europene.

Sindicatul cere ca necesarul real de personal să fie stabilit înaintea oricărei restructurări.

Încărcare de 140% și trei fronturi de lucru simultane

Unul dintre principalele semnale de alarmă vizează gradul de încărcare a personalului, estimat la 140%. Sindicaliștii avertizează că deficitul de angajați, presiunea termenelor și responsabilitatea patrimonială asociată anumitor decizii pot amplifica riscul de erori, întârzieri și corecții financiare.

Problema este agravată de supracontractarea programelor, care a ajuns la aproximativ 140%, fără o creștere proporțională a numărului de specialiști.

„Supracontractarea de ieri este volumul uriaș de implementare de astăzi: monitorizare, verificări, plăți, achiziții, nereguli, indicatori și vizite la fața locului”, atrag atenția reprezentanții angajaților.

În opinia acestora, sistemul trebuie să gestioneze simultan trei procese majore: implementarea contractelor care depășesc alocările programelor, închiderea perioadei de finanțare 2021-2027 până la 31 decembrie 2029 și pregătirea viitoarei perioade de programare.

Sindicaliștii întreabă cu ce resurse umane vor fi susținute aceste obiective, în condițiile în care Guvernul propune și diminuarea personalului.

Salarii reduse, responsabilități tot mai mari

Scrisoarea deschisă critică și diminuarea stimulentelor pentru performanță prevăzută în noua lege a salarizării.

Reprezentanții MIPE-Normalitate cer explicații privind modul în care vor fi recompensate complexitatea activității, competența profesională, răspunderea, restricțiile și incompatibilitățile specifice angajaților care gestionează fondurile europene.

„Echitate nu înseamnă uniformizare mecanică”, transmit sindicaliștii, care consideră că reducerea substanțială a veniturilor specialiștilor pune sub semnul întrebării obiectivul de construire a unei administrații publice performante.

Aceștia solicită premierului desemnat organizarea unui dialog direct cu profesioniștii din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), înainte de adoptarea măsurilor de reorganizare.

Potrivit sindicatului, reforma poate fi necesară, însă trebuie fundamentată pe o analiză reală a activității, a volumului de muncă, a riscurilor și a necesarului de personal.

Premierul desemnat Siegfried Mureșan se află în procedura de formare a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși în comisiile parlamentare a început luni, 28 septembrie 2026, iar votul de învestitură este programat miercuri, 30 septembrie 2026.

sursa: Agerpres

foto: arhivă (cu rol ilustrativ)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat

Dan HENEGAR

Publicat

în

La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat! Un caz care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt aplicate taxele pentru însoțitorii pacienților minori a fost semnalat redacției Ziarului „Unirea” […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii mai mari de la 1 ianuarie 2027 în România? „Suntem pregătiți”

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii mai mari de la 1 ianuarie 2027 în România? „Suntem pregătiți” Pensionarii ar putea primi pensii majorate începând cu 1 ianuarie 2027, însă aplicarea indexării depinde de o decizie oficială a Guvernului, de stabilirea procentului și de asigurarea resurselor financiare necesare. Președinta Casei Naționale de Pensii Publice, Valentina Robu, transmite că instituția este pregătită […]

Citește mai mult

Actualitate

13-14 noiembrie 2026 | Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații: Care este avertizarea hidrologilor pentru județul Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații: Care este avertizarea hidrologilor pentru județul Alba Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a actualizat avertizarea hidrologică emisă în 12 noiembrie, instituind Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații pentru mai multe râuri din țară. Avertizarea este valabilă începând de vineri, 13 noiembrie 2026, ora 12:00, […]

Citește mai mult