Politică Administrație

Simone Albani, PNL, noul viceprimar din Alba Iulia: „Muncim pentru proiectele cerute de oameni, ne opunem aberaţiilor administrative şi politice din trecut!”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Petrecerea Divorțaților

Vreau să vă mulţumesc dvs., tuturor albaiulienilor pentru votul din 10 iunie. În primul rând, pentru că aţi venit în număr mare la un vot despre viitorul oraşului. În al doilea rând, pentru că ne-aţi acordat şi mi-aţi acordat încredere să ne ocupăm de conducerea oraşului.
Datorită vouă şi cu susţinerea majorităţii colegilor din Consiliul Local voi ocupa de acum înainte funcţia de viceprimar al oraşului. Aşa cum le-am spus de multe ori colegilor în campanie dar şi oamenilor cu care am vorbit pe stradă şi prin cartiere, 10 iunie e momentul când avem şansa să trecem la fapte pentru Alba Iulia. Am avut multe proiecte şi idei pentru oraş, iar acum e momentul să ne batem pentru ele.
După cum aţi ales în 10 iunie, în Alba Iulia e nevoie în egală măsură de a se continua ce a fost bine făcut, dar trebuie în egală măsură îndreptate multe din lucrurile greşite făcute până în prezent. Dumneavoastră aţi dictat o formulă politică care solicită colaborare şi mai puţin ostilitate. Şi cu siguranţă, în situaţia dată, Alba Iulia nu poate sta pe loc pentru a aştepta după orgoliile unor politicieni. Nu a existat un proiect unic câştigător, ci mai multe care trebuie conciliate cu înţelepciune. Aşa e în democraţie!
Ca viceprimar în noua conducere a oraşului sunt garantul că eu şi colegii din PNL ne vom ţine cuvântul despre tot ce am promis: nu vom mai tolera risipa banilor în Alba Iulia, locurile de muncă vor veni pe primul loc în agenda primăriei, lucrările publice vor fi făcute „cu cap”, iar promovarea oraşului se va face la un cu totul alt nivel, profesionist şi cu anvergura pe care o merită un oraş cu moştenirea noastră. Iar toate acestea trebuie să se încununeze cu proiectul „Alba Iulia 2020 – Capitală Culturală Europeană”.
În colaborarea impusă prin vot de dumneavoastră, de cetăţeni, pentru interesul oraşului, o colaborare pragmatică în Consiliul Local între noi, PNL, şi echipa Hava, vom continua ce am făcut şi în ultimii ani: vom bloca orice încercare de a mai fi monopolizat interesul public în favoarea cuiva. Ne asumăm acest rol pe care ni l-aţi oferit şi în acelaşi timp vrem să ne impunem ferm proiectele pe agenda oraşului.
În acelaşi timp cerem colegilor din Consiliul Local să se uite la rezultatul votului şi nu la interese personale şi să colaboreze pe toate proiectele pe care albaiulienii le-au votat! Cerem în special echipei PDL să înţeleagă că începe o altă etapă politică, în care agenda oraşului – solicitările cetăţenilor s-au schimbat profund. Vom fi într-o opoziţie clară şi necondiţionată faţă de orice comportament politic şi administrativ aberant dintre cele pe care le-am criticat şi care au stârnit furia populară. Colaborăm cu cine doreşte binele oraşului pentru interesul dumneavoastră, al albaiulienilor, pentru că ne-aţi dat această şansă. Vă mulţumesc din nou pentru încredere! (N.I.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

PSD îi susține pe Corneliu Mureșan pentru funcția de prefect și pe Sandu Heler pentru cea de subprefect al județului Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD îi susține pe Corneliu Mureșan pentru funcția de prefect și pe Sandu Heler pentru cea de subprefect al județului Alba Corneliu Mureșan a scris o postare pe o rețea de socializare după ce a primit votul de încredere al colegilor săi din Comitetul Politic Județean al PSD Alba. ,,Am avut posibilitatea să revin într-o […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”

Ioana Oprean

Publicat

în

La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj.  În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]

Citește mai mult