Silviu Ponoran rămâne primarul orașului Zlatna. Deși a pierdut definitiv procesul la Înalta Curte de Casație, scapă cu o sancțiune administrativă
Silviu Ponoran rămâne primarul orașului Zlatna. Deși a pierdut definitiv procesul la Înalta Curte de Casație, scapă cu o sancțiune administrativă: reducerea salariului cu 10% pe o perioadă de 6 luni
Instituția Prefectului Alba a confirmat pentru Ziarul Unirea faptul că Agenția Națională de Integritate a cerut sancționarea primarului orașului Zlatna, Silviu Ponoran, după ce raportul de evaluare prin care s-a constatat încălcarea normelor legale privind conflictul de interese de către domnul Silviu Ponoran, primarul orașului Zlatna, a rămas definitiv, prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
În aceste condiții, sub îndrumarea de specialitate a ANI, „Instituția Prefectului Alba a emis un ordin prin care a aplicat primarul orașului Zlatna sancțiunea maximă prevăzută de Codul administrativ în art 228 alin. (5), respectiv diminuarea indemnizației cu 10% pe o perioadă de 6 luni”.
Vă amintim că primarul Silviu Ponoran (PNL) a pierdut definitiv procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), potrivit căreia edilul liberal s-a aflat în conflict de interese când a semnat două acte adiţionale la un contract încheiat între Primăria Zlatna şi firma Sponi, administativă de către unul din fiii săi. Hotărârea a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din 30 martie 2021, la 5 ani după ce Silviu Ponoran fusese găsit în conflict de interese de către ANI.
„Respinge recursul declarat de reclamantul Ponoran Silviu împotriva Sentinţei nr. 3450 din data de 3 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat. Definitivă”, se precizează în minuta hotărârii. Procesul a început doar în martie 2017, la un an de când edilul din Zlatna fusese identificat în conflict de interese, deoarece Silviu Ponoran a contestat în instanță raportul întocmit de ANI, la Tribunalul Bucureşti.
„În perioada exercitării mandatului de primar a semnat două acte adiţionale la contractele încheiate în anul 1999 şi 2001 între Primăria oraşului Zlatna şi S.C. Sponi SRL (societate comercială în cadrul căreia fiul persoanei evaluate deţine funcţia de administrator şi calitatea de asociat unic). Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 76, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu dispoziţiile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004”, se arată în comunicatul ANI, elaborat pe baza raportului de evaluare. Firma Sponi SRL îl are ca adminstrator şi asociat unic pe Răzvan Ponoran, unul dintre fiii primarului.
„Când am primit înştiinţarea ANI că există elemente de natura conflictului de interese în care aş fi implicat, am procedat imediat la verificarea şi anularea actelor respective, ele fiind înlocuite cu alte două acte adiţionale semnate de viceprimar. Actele respective au fost semnate din neatenţie, la calup, alături de alte 20 de documente de acelaşi fel, care vizau alte entităţi sau persoane fizice din oraş.
Înainte ca actele respective să fie semnate, a fost dată o hotărâre de consiliu local prin care s-a aprobat prelungirea mai multor contracte, printre care şi a celor două. Ulterior nu am făcut decât să procedez la semnarea acestora fără să constat că printre ele se aflau cele două acte adiţionale de prelungire a contractelor de închiriere la care e asociat unic şi administrator fiul meu”, a declarat atunci Silviu Ponoran.
Liberalul se află la al șaptelea mandat de primar al orașului Zlatna, pe care-l administrează încă din anul 1992, excepție făcând perioada 2000 – 2004.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Primăria Blaj, investiție majoră în inteligență artificială și digitalizare robotică: Piesa de rezistență, asistentul virtual „AURA”
Primăria Blaj, investiție majoră în inteligență artificială și digitalizare robotică: Piesa de rezistență, asistentul virtual „AURA” Primăria Municipiului Blaj a lansat, în 30 iulie 2026, o licitație deschisă pentru implementarea soluțiilor RPA și AI, de la asistentul virtual AURA la procese administrative complet automatizate. Administrația publică locală din Municipiul Blaj face un pas uriaș către […]
Foto | Alexandru Palamariu, copilul cu rădăcini în Alba Iulia care scrie povești din Singapore pentru cititorii din întreaga lume
Alexandru Palamariu, copilul cu rădăcini în Alba Iulia care scrie povești din Singapore pentru cititorii din întreaga lume Nu mulți copii își pot trece în CV statutul de autor publicat internațional înainte de a împlini 10 ani. Alexandru Palamariu, un scriitor precoce care și-a lansat miercuri, 22 iulie 2026 volumul „Spy at the Airport” la […]
Consiliul Județean Alba se pregătește pentru întreruperea transportului „pe sate”, în arealul AIDA-TL: Administrația județeană a cerut primăriilor să trimită date despre trasee, călători și tarife
Consiliul Județean Alba se pregătește pentru întreruperea transportului „pe sate”, în arealul AIDA-TL: Administrația județeană a cerut primăriilor să trimită date despre trasee, călători și tarife Consiliul Județean Alba a declanșat o amplă acțiune de colectare a informațiilor privind transportul public de persoane din județ, solicitând unităților administrativ-teritoriale, între care se regăsesc și cele 13 […]