Ştirea zilei

SIA dă în judecată 98 de şcoli, primarii şi consiliile locale

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Azi, 29 aprilie, Sindicatul Învăţământ Alba va depune la Tribunalul Alba actele necesare pentru chemarea în judecată a consiliilor locale şi primarilor, ca ordonatori principali de credite, precum şi a unităţilor de învăţământ, ca ordonatori secundari, pentru recuperarea sumelor cu care le-au fost diminuate cu 25 la sută indemnizaţiile de concediu pentru anul 2010, ne-a declarat prof. Ioan Stanca, preşedintele SIA.
El  a precizat că listele conţin numele a 2.646 de cadre didactice şi personal din învăţământ care au plecat în concediu înainte de 3 iulie 2010, dată la care au intrat în vigoare prevederile Legii 118/2010 privind reducerea cu 25 la sută a salariilor bugetarilor. Vor fi acţionate în instanţă 98 de unităţi de învăţământ din 15 organizaţii sindicale afiliate SIA, din zonele: Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Teiuş, Zlatna, Sebeş, Baia de Arieş şi Bistra. „Potrivit Legii 128/1997 privind statutul personalului didactic, Codului Muncii şi Contractului Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură, plata indemnizaţiilor de concediu trebuia făcută cu cel puţin 5 zile înainte de plecarea în concediu a salariatului. Deoarece banii nu s-au dat cu 5 zile înainte, s-a ajuns în situaţia de a le reduce cu 25 la sută  indemnizaţiile angajaţilor din învăţământ care au plecat în concediu înainte de 3 iulie 2010, ceea ce este un fapt abuziv”, a spus prof. Ioan Stanca.
El a menţionat că dosarul va fi depus în 3 exemplare, iar fiecare conţine aproape 500 de file, în timp ce cererea de chemare în judecată are cam 20 de pagini, în total fiind vorba de circa 200 de exemplare.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii

Ioana Oprean

Publicat

în

Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii Duminică, 13 septembrie 2026, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cercetat pentru săvârșirea […]

Citește mai mult