Sport

Și experimentatul Călin Cristea continuă cu CSM Unirea Alba Iulia, după Fetița și I. Grozav

Dan HENEGAR

Publicat

în

Și Călin Cristea, experimentatul jucător din Cetatea Marii Uniri, va continua la CSM Unirea Alba Iulia în stagiunea 2023/2024.

Cristea ar fi al treilea fotbalist localnic cu experiență care va fi sub comanda lui Stelian Gherman în sezonul următor, când „alb-negrii” intenționează să atace promovarea pe a doua scenă, ceilalți doi, Fetița și I. Grozav semnând deja înțelegerile.

Petrecerea Divorțaților

Jucătorul de picior stâng în vârstă de 35 de ani s-a întors în „alb-negru” la mijlocul anului trecut, precedenta echipă fiind CSM Reșița, cu care a disputat barajul de promovare în Liga 2.

„Încă nu am semnat, dar am discutat și vreau să rămân la Unirea. Dacă mă gândeam la chestiunea financiară, nu mă întorceam vara trecută„, a spus Călin Cristea. Acesta a evoluat pentru Unirea Alba Iulia la 3 niveluri competiționale, Liga 1 (un meci în 2005 și sezonul 2009-2010), Liga 2 (2005-2008  și 2010-2011) și Liga 5 (o perioadă, în 2015).

Călin Cristea are o experiență bogată, inclusiv cu prezențe în competițiile continentale (cu Pandurii Tg. Jiu) fiind considerat unul dintre liderii echipei din orașul natal. Are la activ 3 promovări pe prima scenă: Unirea Alba Iulia (2009), Dunărea Călărași (2018) și FCU Craiova 1948 (2021).

A mai jucat la Unirea Alba Iulia (cu care a promovat în 2009 în Liga 1), CS Zlatna, Metalul Aiud, Pandurii Tg. Jiu (din 2011-2014), FC Brașov, Othellos Athienou (Cipru), Racing Beirut (Liban), CSM Rm. Vîlcea, Dunărea Călărași, Oțelul Galați, FCU Craiova și CSM Reșița.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Laura Bogdan, de la CS Unirea Alba Iulia, campioană europeană U23 la judo! Aur la Napoli, după o finală câștigată în 29 de secunde. Alexandru Sibișan, în lupta pentru bronz 

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Laura Bogdan, de la CS Unirea Alba Iulia, campioană europeană U23 la judo! Aur la Napoli, după o finală câștigată în 29 de secunde. Alexandru Sibișan, în lupta pentru bronz CS Unirea Alba Iulia încheie Campionatele Europene de Judo U23 de la Napoli, Italia, cu un titlu continental cucerit de Laura Bogdan și un loc […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Blăjeanul Victor Oniga, titular în Cipru – România 0-2, în preliminariile EURO 2027 la U17: Tricolorii, calificați în următoarea rundă preliminară

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Blăjeanul Victor Oniga, titular în Cipru – România 0-2, în preliminariile EURO 2027 la U17: Tricolorii, calificați în următoarea rundă preliminară Tânărul jucător Victor Oniga, originar din Blaj și legitimat la FK Csikszereda, a fost titular în meciul România U17 – Cipru U17, disputat luni, 2 noiembrie 2026, contând pentru prima rundă a calificărilor pentru […]

Citește mai mult

Sport

Liga 3, comparație după tur: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – în progres, Metalurgistul Cugir și, mai ales, CSU Alba Iulia – deziluzii

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liga 3, comparație după tur: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – în progres, Metalurgistul Cugir și, mai ales, CSU Alba Iulia – deziluzii! O concluzie după încheierea turului în Seria 7 din Liga 3, 11 jocuri, în ceea ce privește conjudețenele, în ediția 2026/2027: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – […]

Citește mai mult