Sfântul Procoavă sau Sărbătoarea Părului: De ce se închinau fecioarele lui și ce ritual bizar săvârșeau pentru creşterea podoabei capilare

Prima zi a lui Octombrie sau Brumărel era consacrată, cu zeci de ani în urmă, unui sfânt acum aproape necunoscut românilor: Sfântul Procoavă.

Numele lui vine din slava veche și înseamnă „văl”, iar, sub influența bisericii, acesta este identificat cu vălul cu care Maica Domnului își acoperea capul.

De aceea, în multe zone din Moldova, fetele se roagă de „Procoave” și Maicii Domnului pentru a le „înveli” cât mai curând cu vălul imaculat de mireasă. Se povestește că, în această zi, Sfântul Andrei a văzut-o pe Maica Domnului plutind în văzduh, cu mâinile întinse, rugându-i-se lui Dumnezeu pentru neamul omenesc, iar de atunci oamenii o roagă, la rândul lor, să îi acopere cu milă sa și să-i păzească de toate relele. Această sărbătoare era considerată una a femeilor. Fetele care nu prea aveau păr se rugau Sfântului Procoavă pentru a le acoperi capul cu păr. Ele credeau că în acest fel vor deveni mai atrăgătoare pentru flăcăi și se vor mărita mai repede.

Primul lucru care trebuie spus e că a existat o mare grijă pentru păr, această grijă izvorând din convingerea omului de pe vremuri că întreaga sa putere se află în părul de pe cap sau în cel al bărbii. Astfel, se considera că părul rămâne în legătură cu trupul chiar și după ce a fost tăiat. De aceea, părul tăiat nu se aruncă, ci trebuia neapărat să fie ars; o cauză a acestei interdicții venea și din faptul că vrăjitoarele ar fi putut face mult rău unei persoane dacă avea numai câteva șuvițe din părul acesteia.

Această sărbătoare era considerată una a femeilor. Fetele care nu prea aveau păr se rugau Sfântului Procoavă pentru a le acoperi capul cu păr. Ele credeau că în acest fel vor deveni mai atrăgătoare pentru flăcăi și se vor mărita mai repede.

Primul lucru care trebuie spus e că a existat o mare grijă pentru păr, această grijă izvorând din convingerea omului de pe vremuri că întreaga sa putere se află în părul de pe cap sau în cel al bărbii. Astfel, se considera că părul rămâne în legătură cu trupul chiar și după ce a fost tăiat. De aceea, părul tăiat nu se aruncă, ci trebuia neapărat să fie ars; o cauză a acestei interdicții venea și din faptul că vrăjitoarele ar fi putut face mult rău unei persoane dacă avea numai câteva șuvițe din părul acesteia.

Despre originalul sfânt Procoavă se credea că Dumnezeu l-a sfinţit printre primii, dându-i sarcina de a …acoperi pământul cu un prim strat de zăpadă (mai degrabă, de brumă!); tocmai de aceea, fecioarele care duceau lipsă de păr i se închinau cu mare evlavie de ziua sa pentru a le … acoperi capul cu păr, devenind, după credinţa lor, mai plăcute flăcăilor care îndeobşte nu le băgau mai deloc în seamă ! Speranţa nemărturisită a acestor fete era că astfel se vor mărita mai curând, înţelegând acum mai bine de ce fetele aşteptau cu atâta nerăbdare ziua ,,sfântului” Procoavă!

Deoarece esenţa sărbătorii de duminică rezidă în rugăciunile fetelor de a avea un păr bogat şi frumos, amintim, în continuare, cum era perceput părul, mai ales cel al femeii, în comunităţile arhaice.

Primul lucru care trebuie spus e că a existat o mare grijă pentru păr, această grijă izvorând din convingerea omului de pe vremuri că întreaga sa putere se află în părul de pe cap sau în cel al bărbii. Astfel, se considera că părul rămâne în legătură cu trupul chiar şi după ce a fost tăiat, de aici interdicţia categorică de a arunca părul, acesta trebuind neapărat să fie ars; o cauză a acestei interdicţii venea şi din faptul că o vrăjitoare ar fi putut face mult rău având asupra ei numai câteva şuviţe din părul cuiva. Pe de altă parte, grija pentru păr reieşea şi dinspre asemănarea acestuia cu iarba socotită un fel de PĂR AL PĂMÂNTULUI, putându-ne imagina câtă grijă arătau ierbii populaţiile de agricultori şi crescători de animale.

În plan social, părul lung era un însemn al puterii, tăierea sa semnificând sacrificiul sau capitularea. Părul fetelor mici, atunci când tuns prima oară, era pus într-o baligă sau la rădăcina unui pom, crezându-se că procedând aşa va creşte lung şi frumos! Fetele care vroiau să le crească părul mai repede foloseau la spălatul capului cânepă şi frunze de nuc furate; cele care doreau să le crească părul cât mai lung trebuiau să-l ungă cu untură de arici, în vreme ce, pentru a nu le cădea părul, fetele nu trebuiau să-şi pună pe caciulă de băiat sau să mănânce desletite.

În sfârşit, femeile nu aveau dreptul de a purta păr scurt, unora ca acestea interzicându-li-se intrarea în biserică; despre femeia măritată văzută cu părul despletit se spunea că ,,trage o moarte pentru bărbatul ei” !

Aceasta era sărbătoarea lui Procoavă, ,,sfântul” care se îndura adesea de rugăciunule fetelor, dându-le un păr cât mai frumos, ajutându-le astfel să-şi găsească ursitul un pic mai devreme!

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI