Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Sfântul Ignatie Teoforul, prăznuit de credincioși pe 20 decembrie  

Ziarul Unirea

Publicat

în

Sfantul Ignatie Teoforul este prăznuit de credincioși pe 20 decembrie. Înainte de convertirea sa la crestinism, ar fi fost pagan si mare persecutor al crestinilor.

Potrivit traditiei, Ignatie a fost episcop de Antiohia, al doilea sau al treilea in succesiune la scaunul episcopal daca, asa cum sustin Eusebiu, Origen si Ieronim, Sf. Ap. Petru a fost primul episcop la Antiohia, Evodiu fiind al doilea. De la Eusebiu mai aflam ca Ignatie a suferit moarte martirica la Roma, in timpul domniei imparatului Traian (98-117). Ignatie a fost arestat, impreuna cu alti crestini, in timpul persecutiei din Antiohia si pedepsit cu moartea prin aruncare la fiare in amfiteatrul de la Roma. Astfel, el a fost transportat la Roma, insotit de o garda de 10 soldati, pe care el insusi ii numeste „leoparzi”. In drum spre Roma s-a oprit la Smirna, unde a fost primit de Sf. Policarp si s-a intalnit cu o seama de reprezentanti  ai  Bisericilor crestine din  Efes, Magnesia si Tralle. Acestor Biserici, el le adreseaza cate o epistola.

Citește și: MESAJE de CRACIUN. Urări de Crăciun. Felicitări de Crăciun. SMS de Crăciun

Totodata, el scrie o alta epistola si crestinilor din Roma, cerandu-le sa nu intervina pe langa curtea imperiala pentru a fi salvat de la moarte. De la Smirna pleaca spre Troada, apoi spre Neapolis, adica Filipi, in Macedonia, si de aici, parcurgand via Ignatia, ajunge la Dyrrachium (Durazzo). Aici se imbarca pentru Roma, unde sufera moarte de martir, fiind sfasiat de fiarele salbatice, probabil in anul 107, an in care sfantul-ignatie-teoforulTraian si-a sarbatorit victoria impotriva dacilor (Coman). Sfantului Ignatie ii sunt atribuite mai multe scrieri, singurele autentice, dupa cum putem deduce din scrisoarea lui Policarp catre Filipeni si din informatiile date de Eusebiu si Ieronim, sunt cele sapte scrisori catre efeseni, magnesieni, trallieni, romani, filadelfieni, smirneni si Policarp. Primele trei scrisori au fost redactate la Smirna, prin care multumeste crestinilor din aceste Biserici pentru dragostea pe care au aratat-o fata de el, ii indeamna sa fie supusi autoritatilor bisericesti si le atrage atentia impotriva primejdiilor eretice. Tot in Smirna a fost redactata si scrisoarea catre romani. Scrisorile catre filadelfieni, smirneni si cea catre Policarp au fost expediate din Troada. Lui Policarp ii da si sfaturi despre modul in care sa conduca, in calitatea sa de episcop.

Citește și: când pică Paștele în 2021

Aceste scrisori ne introduc in atmosfera densa a vietii din sanul comunitatii crestine la acea vreme, dezvaluind entuziasmul crestinilor pentru credinta lor. In acelasi timp, ele ne dau posibilitatea sa deslusim caracterul autorului lor, care, pe drept cuvant, a fost numit si s-a numit „Teoforul”. Dar mai presus de toate, scrisorile sau epistolele Sfantului Ignatie au o mare importanta pentru istoria dogmelor, in centrul teologiei Sfantului Ignatie se afla ideea de iconomie divina, in care deslusim un hristocentrism puternic. Dumnezeu doreste sa elibereze lumea si omenirea de sub stapanirea despotica a printului acestei lumi. El a pregatit lumea pentru mantuire prin iudaism, insa implinirea are loc prin lisus Hristos.

Iisus Hristos este doctor trupesc si sufletesc, nascut si nenascut, Dumnezeu facut om, viata adevarata in moarte, nascut din Maria si de la Dumnezeu. Hristos este atemporal si nevazut, pentru noi s-a facut vazut, nepatimitor fiind, pentru noi a patimit. Biserica este „jertfelnicul” sau „locul de jertfa”, idee preluata din credinta ca Euharistia este jertfa Bisericii, fapt afirmat in Didahii, unde Euharistia este numita jertfa. Euharistia este doctoria nemuririi, antidotul impotriva mortii si viata vesnica in Hristos. De aceea, el indeamna pe smirneni, si prin ei pe toti crestinii, sa primeasca Sf. Impartasanie, care este atat Trupul, cat si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos: „Euharistia este Trupul Mantuitorului nostru lisus Hristos, care a suferit pentru pacatele noastre si pe care Tatal din iubirea Lui L-a inviat din morti”. Sfantul Ignatie este cel care a folosit pentru prima data expresia de „Biserica universala”: „Acolo unde este episcopul, acolo sa fie poporul, dupa cum acolo unde este Iisus Hristos, este Biserica universala”.

Citește și: Mesaje de Crăciun haioase, urări de Crăciun amuzante, mesaje de Crăciun hazlii

El mai retine distincte treptele preotiei: „… dupa cum exista un episcop, ajutat de preoti si diaconi” (Ep. c. Smirneni 7, 1), sau „Va indemn, straduiti-va sa faceti toate lucrurile in acelasi gand cu Dumnezeu: episcopul sa conduca in locul lui Dumnezeu, in timp ce preotii lucreaza ca sfat al apostolilor, iar diaconii, atat de dragi mie, sunt incredintati cu slujirea lui Iisus Hristos” (Magn. 6, 1). Daca hristologia Sfantului Ignatie poarta amprenta gandirii pauline, trairea si viata crestina dezvaluie nuantele, mistice ale trairii in Hristos, prezente la Sf. Ioan. Sfantul Ignatie este probabil cel dintai scriitor crestin care articuleaza „urmarea lui Hristos”, ca dimensiune a vietii crestine. In nucleul invataturii mistice propus de Sfantul Ignatie, regasim doctrina ortodoxa despre indumnezeirea omului. Trebuie sa retinem ca Sfantul Ignatie vede trairea mistica in stransa legatura cu viata liturgica, element pastrat cu sfintenie in Biserica Ortodoxa.

Sursa Crestinortodox.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

27 Martie: Ziua mondială a teatrului

Bogdan Ilea

Publicat

în

27 Martie: Ziua mondială a teatrului La 27 martie, artiştii şi publicul din toată lumea celebrează ziua mondială a teatrului. Aniversată în fiecare an , a fost instituită în 1961, de Institutul Internaţional de Teatru (ITI), iar din 1962, a devenit un eveniment anual, organizat de centrele ITI şi comunitatea internaţională de teatru. Citește și: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea