Sport

Sete de revanşă sub Drăgana | Astăzi, ora 15.00, Metalurgistul Cugir – ACS Comuna Recea

Dan HENEGAR

Publicat

în

metalurgistul-cugir-cs-iernut-27Pe „Arena Cugir” va fi cu siguranţă o întâlnire cu iz de revanşă din partea trupei maramureşene condusă de Romulus Buia, care în Cupa României, acum o lună, a învins cu 9-0 juniorii Cugirului, însă a pierdut calificarea la „masa verde”, din pricina faptului că a efectuat 4 modificări şi implicit a ratat şansa de a întâlni o prim-divizionară.

Cu siguranţă că, din acest punct de vedere, va exista o motivaţie în plus pentru oponenţi, dar noi nu avem nicio vină. Sunt convins că adversarii îşi vor dori să demonstreze din nou că sunt echipa mai bună, după ce au câştigat pe teren în cupă”, a spus Călin Moldovan, care a suferit o grea pierdere prin accidentarea coordonatorului Ovidiu Vezan (fractură la metatarsiene, 10 zile piciorul în gips).

Acest joc, ce se anunţă unul tensionat, este începutul unei serii extrem de încărcate pentru cugireni, care marţi joacă în runda intermediară la Sănătatea Cluj, apoi acasă cu FC Zalău, în Cupa României cu CSM Poli Iaşi (miercuri, 26 octombrie) şi cu FC Hermannstadt, la Sibiu (5 întâlniri în 16 zile). „Sper ca duşul rece de la Jucu să ne fi trezit. Adversarii au pretenţii, sunt în partea superioară a clasamentului, au transferat jucători precum Bota, Giurgiu, Urs, Deac, de la FCM Baia Mare, dar dacă vom fi concentraţi, cu siguranţă ne vom impune, deşi ne aşteaptă o întâlnire foarte grea”, a mai spus Moldovan.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Cupa României, sferturi de finală: partide interesante la Ocna Mureș, Galtiu, Ighiu și Micești | Vezi programul și calendarul

Dan HENEGAR

Publicat

în

Cupa României, sferturi de finală, faza județeană: partide interesante la Ocna Mureș, Galtiu, Ighiu și Micești, sâmbătă, 14 martie | Vezi programul și calendarul În sferturile de finală ale Cupei României, meciuri programate sâmbătă, 14 martie, sunt partide echilibrate, cel puțin două dintre ele, după cum urmează: *sâmbătă, 14 martie, ora 16.00: CS Ocna Mureș – […]

Citește mai mult

Sport

România, victorie categorică cu Cipru la fotbal feminin, în preliminariile pentru CM | Unirista Claudia Bistrian, 23 de minute în „tricolor”

Dan HENEGAR

Publicat

în

România, victorie categorică cu Cipru la fotbal feminin, în preliminariile pentru CM 2027 | Unirista Claudia Bistrian, 23 de minute în „tricolor” Naționala feminină de fotbal a României s-a impus categoric, scor 4-0 (2-0), în cel de-al doilea meci din campania de calificare pentru Campionatul Mondial din 2027, disputat în deplasare contra Ciprului. Au marcat: […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Atleta Lenuța Constantin (CSU Alba Iulia), dublă campioană națională la Under 20 | Andrei Crașovan (MIca Romă Blaj) – medalie de bronz

Dan HENEGAR

Publicat

în

Atleta Lenuța Constantin (CSU Alba Iulia), dublă campioană națională la Under 20 | Andrei Crașovan (Mica Romă Blaj) – medalie de bronz la naționalele în sală Lenuța Constantin, sportivă legitimată la CS Universitar Alba Iulia, a devenit dublă campioană națională în cadrul campionatelor Naționale de sală Under 20 de la București. De asemenea, Andrei Crașovan […]

Citește mai mult