Politică Administrație

Serviciul Public de Asistenţă Socială Cugir printre cele 11 instituţii premiate de ANFP

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Serviciul Public de Asistenţă Socială Cugir se află printre cele 11 instituții premiate de Agenția Națională a Funcționarilor Publici în cadrul ”Competiţiei celor mai bune practici”, derulată în perioada martie-aprilie 2012. Câștigătorii au fost anunțați la cea de-a V-a ediţie a conferinţei internaţionale „Inovaţie şi calitate în sectorul public”, ce a avut loc recent, la Neptun-Olimp.

Petrecerea Divorțaților

La eveniment au participat reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale, ai structurilor asociative şi profesionale, ai mass-media, dar şi reprezentanţi ai administraţiei publice europene. Lucrările conferinţei au fost structurate în sesiuni plenare şi ateliere de lucru avînd ca teme cele trei domenii ale competiţiei celor mai bune practici din administraţia celor mai bune practici din România.

Cel mai aşteptat moment a constat în premierea proiectelor câştigătoare în cadrul Competiţiei celor mai bune practici, unde, la secțiunea ”Responsabilitatea şi implicarea instituţională în sprijinul grupurilor sociale vulnerabile”, SPAS Cugir a obținut ”Mențiune” cu proiectul ”Centru de urgenţă pentru primirea victimelor violenţei în familie”. Menționăm că distincția obținută este cu atât mai remarcabilă cu cât Serviciul Social din Cugir ”s-a bătut” cu instituții puternice din țară, fiind surclasat doar de Consiliul Judeţean Cluj (Locul I), AJOFM Neamţ (Locul II) și Consiliul Judeţean Vrancea (Locul III).

În competiţia care a fost structurată pe trei secţiuni au fost înscrise 59 de proiecte realizate de prefecturi, consilii judeţene, primării, servicii publice deconcentrate şi alte instituţii publice. Proiectele depuse au fost evaluate de un comitet compus din reprezentanţi ai universităţilor, mass-media şi ONG-urilor cu experienţă bogată şi rezultate reprezentative. (I.S.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”!

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete

Ioana Oprean

Publicat

în

La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | Sensuri unice și parcări gratuite în mai multe zone din Blaj! Primăria pregătește o schimbare majoră a circulației

Ioana Oprean

Publicat

în

Sensuri unice și parcări gratuite în mai multe zone din Blaj! Primăria pregătește o schimbare majoră a circulației Municipiul Blaj ar putea avea, din primăvara anului viitor, noi reguli de circulație în mai multe zone ale orașului. Primarul Gheorghe Valentin Rotar a anunțat miercuri, 28 octombrie 2026, că administrația locală pregătește un proiect de hotărâre […]

Citește mai mult