Serviciul European de Voluntariat se prezintă la Aiud – sunt invitați toți tinerii interesaţi de oportunităţile de voluntariat internaţionale
Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca alături de Societatea pentru Consum Responsabil şi Primăria Aiud va invită să participaţi la o prezentare cu şi despre voluntari internaţionali. Aceasta va avea loc în 4 aprilie, începând cu ora 16.00 la Centrul Cultural Liviu Rebreanu Aiud.
Evenimentul este dedicat tinerilor între 16 şi 30 de ani care sunt interesaţi de oportunităţile de voluntariat internaţionale. Vom discuta diverse perspective ale Serviciul European de Voluntariat, într-o manieră directă şi interactivă chiar cu cei implicaţi în acest program: voluntari europeni aflaţi în acest moment în stagiu în România, voluntari romani reîntorşi din stagiile lor şi organizaţii care găzduiesc voluntari internaţionali.
Serviciul European de Voluntariat (sau SEV) este inclus în Programul Erasmus+ al Comisiei Europene şi permite tinerilor să deruleze stagii de voluntariat în altă ţară decât ţara lor de origine, pentru o perioadă de la 2 săptămâni până la maxim 12 luni. Voluntarilor li se asigura cazarea, masă, transportul internaţional şi local, suport şi sprijin personal şi profesional, lecţii pentru deprinderea limbii ţării gazdă şi bani de buzunar, toate prin suportul financiar oferit de Comisia Europeană.
”Serviciul European de Voluntariat este o oportunitate de care poţi beneficia o dată în viaţă! Ne dorim ca la sfârşitul evenimentului participanţii să îşi contureze o imagine globală asupra Serviciului European de Voluntariat astfel încât această oportunitate oferită de Programul Erasmus + al Comisiei Europene să poată fi folosită la maxim de către tinerii din comunitatea aiudeană”, spun reprezentanții Serviciului.
Pentru o bună organizare, persoanele interesate sunt rugate să se înscrie la eveniment până în dată de 1 aprilie, ora 20.00, cu un email/ un sms la [email protected] sau 0731/455477 (persoană de contact: Diana Călin – co-fondator SRC ). Participarea la eveniment este gratuită!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]