Ştirea zilei

Serviciile de salubrizare şi ecarisaj din Alba Iulia vor fi scoase la licitaţie de municipalitate

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Serviciul public de salubrizare din Alba Iulia va fi scos la licitaţie întrucât actualul contract, încheiat în anul 2001 cu S.C. Salprest SRL, se apropie de final. Aleşii din Consiliul Local Alba Iulia au aprobat ieri introducerea în cadrul serviciilor de salubrizare, şi a activităţilor de amenajare şi întreţinere a zonelor verzi, care până acum erau gestionate de un compartiment din cadrul Primăriei Alba Iulia. Astfel, societatea care va concesiona contractul va trebui să facă faţă tuturor cerinţelor din caietul de sarcini. Printre acestea se numără precolectarea, colectarea şi transportul deşeurilor municipale, inclusiv a deşeurilor toxice periculoase din deşeurile menajere; precolectarea, colectarea, transportul şi valorificarea deşeurilor reciclabile; precolectarea, colectarea, transportul, depozitarea deşeurilor rezultate din activităţi de demolări şi construcţii dar şi colectarea cadavrelor de animale de pe domeniul public; măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea curăţeniei pe căile publice; curăţatul şi transportul zăpezii de pe căile publice; curăţarea spaţiilor verzi, gardurilor vii şi tulpinilor arborilor şi arbuştilor; toaletarea şi tăierea arborilor; plivitul scuarurilor, rondourilor etc. „Delegarea gestiunii serviciului public de salubritate, amenajare şi întreţinere zone verzi asigură desfăşurarea activităţilor de salubritate, amenajare şi întreţinere zone verzi de către o firmă de specialitate şi cu experienţă în domeniu, care deţine toate autorizaţiile şi licenţele necesare desfăşurării unor astfel de activităţi, asigurând astfel respectarea principiilor pe care se organizează şi se desfăşoară serviciile publice de gospodărire comunală”, se arată în raportul de specialitate adoptat ieri în CL Alba Iulia. Cel mai probabil serviciul va fi concesionat şi în viitor S.C. Salprest SRL, care îndeplineşte toate aceste cerinţe. Durata viitorului contract este tot de 10 ani. Consilierii municipali au aprobat scoaterea la licitaţie şi a serviciului de ecarisaj al câinilor fără stăpân. Data licitaţiilor va fi stabilită tot prin decizie a CL Alba Iulia. (I.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Tribunalul Alba a menținut rechizitoriul DIICOT într-un dosar de trafic de minori și proxenetism: Procesul intră în faza de judecată

Ioana Oprean

Publicat

în

Tribunalul Alba a menținut rechizitoriul DIICOT într-un dosar de trafic de minori și proxenetism: Procesul intră în faza de judecată Tribunalul Alba – Secția Penală a decis, printr-o încheiere pronunțată joi, 14 mai 2026, începerea judecății într-un dosar instrumentat de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, în care un bărbat este acuzat de trafic de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Târgul ONG-urilor la Alba Iulia 2026: Organizații locale și oportunități pentru a putea contribui în comunitate, prezentate în Șanțurile Cetății Alba Carolina

Bogdan Ilea

Publicat

în

Târgul ONG-urilor la Alba Iulia 2026: Organizații locale și oportunități pentru a putea contribui în comunitate, prezentate în Șanțurile Cetății Alba Carolina Târgul ONG-urilor de la Alba Iulia are loc duminică, 17 mai 2026, în Șanțurile Cetății, într-un eveniment la care sunt prezente organizații locale și nu numai. Organizatorii evenimentului, Alba Iulia – Capitala Tineretului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Păpuși și marionete gigant la Alba Mall: Momente inedite în cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Povești” 2026

Bogdan Ilea

Publicat

în

Păpuși și marionete gigant la Alba Mall: Momente inedite în cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Povești” 2026 În cadrul Festivalului Internațional de Teatru ”Povești” de la Alba Iulia, Teatrul pe roți Arad și Teatrul Magic Puppet Cluj-Napoca au adus momente inedite și pline de voie-bună pentru albaiulieni. Teatrul pe roți Arad a adus în fața […]

Citește mai mult