Rămâi conectat

Ştirea zilei

Sergiu Paşca – Cel mai bun Student Român din Străinătate a fost numit Cetăţean de Onoare al municipiului Aiud

Alexandra Mates

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

*Pentru că face cinste comunităţii lui, aiudenii l-au făcut Cetăţean de Onoare pe cercetătorul Sergiu Paşca

Preocupările constante în domeniul cercetării ştiinţifice ale domnului Sergiu Paşca, demonstrate cu cinste de-a lungul întregii sale evoluţii profesionale, se repercutează în mod favorabil asupra imaginii municipiului nostru şi asupra comunităţii în care locuim”, a declarat Mihai Horaţiu Josan , primarul municipiului Aiud.

 Sergiu Paşca,  Cel mai bun Student Român al Anului 2012 din Străinătate a devenit Cetăţean de Onoare al oraşului Aiud.  Aleşii locali, au votat marţi, 29 ianuarie, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local Aiud, proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de cetăţean de onoare al oraşului, lui Sergiu Paşca,  pentru contribuţiile deosebite în domeniul cercetării ştiinţifice. Decernarea titlului de cetăţean de onoare va avea loc într-un cadru festiv, cu ocazia unui eveniment organizat de Primăria şi Consiliul Local al municipiului Aiud în anul în curs.

 Iată  cum a expus primarul oraşului Mihai Horaţiu Josan motivele privind acordarea titlului:

 “Domnul Sergiu Paşca, la numai 30 de ani, este deja unul dintre cei mai renumiţi cercetători români, care prin activitatea ştiinţifică deosebit de laborioasă, a reuşit să contribuie din plin la progresul medicinii umane.

Născut şi crescut în municipiul nostru, domnul Sergiu Paşca s-a remarcat, încă din anii şcolii generale şi ai liceului, prin inteligenţa, ambiţia, perseverenţa şi seriozitatea de care a dat dovadă atât ca elev, cât şi ca tânăr în devenire. Mereu preocupat de perspectivele pe care studiul disciplinelor şcolare diverse le poate deschide asupra definirii carierei sale ulterioare şi nu în ultimul rând a personalităţii sale de excepţie, domnul Sergiu Paşca s-a implicat, cu o dăruire ieşită din comun, în activităţile ştiinţifice pe care şcoala i le-a oferit cu diverse ocazii. A obţinut nenumărate premii de-a lungul parcursului său ca elev în municipiul nostru, atât la olimpiadele şi competiţiile judeţene cât şi la cele naţionale, făcându-i mândri şi onoraţi, deopotrivă pe părinţi şi pe profesorii care i-au îndrumat paşii spre asemenea performanţe. Rezultatele muncii şi eforturilor sale ca elev eminent au culminat cu obţinerea titlului de Şef de promoţie al Colegiului Naţional „Titu Maiorescu” în anul 2001, având media generală 10 în cei patru ani de studiu.

În acelaşi an 2001, a beneficiat de admiterea onorifică (media 10) la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca. Din acest moment, traiectoria sa profesională, facilitată şi de oportunităţile deosebite pe care prestigioasa unitate de învăţământ universitar din România i le-a oferit, a cunoscut o ascensiune fulminantă. Munca de cercetare desfăşurată în domeniile ştiinţelor medicale şi în special studiul aplicat asupra problemei bolnavilor de autism i-au atras recunoaşterea internaţională, obţinând premii de excelenţă, nominalizări şi burse renumite din partea celor mai consacrate instituţii în domeniu, din întreaga lume (CV – ul pe care îl ataşăm prezentei expuneri de motive este mai mult decât elocvent).

Cariera sa universitară este aşadar una de excepţie iar rezultatele sale sunt impresionante, mai ales dacă luăm în considerare faptul că, la doar 30 de ani are deja parcurse etapele perfecţionării studiilor sale şi confirmările eforturilor sale concretizate în obţinerea titlului de doctor în cercetare. Mai mult decât atât, domnul Sergiu Paşca este cu atât mai renumit la nivel mondial, cu cât urmează studii postdoctorale la Universitatea de Medicină Standford, din California, SUA,

În anul 2012, această prestigioasă instituţie de învăţământ i-a conferit premiul pentru cea mai bună cercetare postdoctorală iar acest lucru spune totul despre nivelul de performanţă pe care l-a atins aiudeanul nostru celebru.

În anul în curs, domnul Sergiu Paşca a primit şi premiul pentru „Cel mai bun student român din străinătate” din partea „Ligii studenţilor români din străinătate”.

Prin vasta sa activitate ştiinţifică şi prin rezultatele sale remarcabile, domnul Sergiu Paşca a contribuit şi contribuie din plin la ridicarea prestigiului municipiului nostru, demonstrând totodată că pasiunea şi devotamentul pentru cercetarea  practicată cu rigurozitate şi acribie ştiinţifică pot fi ridicate la rang de virtute. Exemplul pe care domnul Sergiu Paşca îl dă tuturor aiudenilor, nu poate decât să îndemne la perpetuarea unor asemenea practici şi la influenţarea pozitivă a tuturor concepţiilor despre învăţământ, cercetarea ştiinţifică şi nu în ultimul rând despre calităţile umane de excepţie cu care suntem înzestraţi şi pe care trebuie să le valorificăm la adevăratul lor potenţial.

Cercetătorul aiudean face aşadar cinste comunităţii noastre şi poartă, cu onoare numele municipiului Aiud, peste tot în lume.  Date fiind toate cele expuse mai sus, consider că sunt mai mult decât suficiente motivele care recomandă şi impun acordarea titlului de cetăţean de onoare al municipiului Aiud, domnului Sergiu Paşca.”

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

10-12 mai: Cristian Tudor Popescu, Florin Chilian, Liviu Stănescu în a doua zi a Târgului de cArte Alba Transilvana. Programul complet al evenimentului

Bogdan Ilea

Publicat

în

10-12 mai: Cristian Tudor Popescu, Florin Chilian, Liviu Stănescu în a doua zi a Târgului de cArte Alba Transilvana. Programul complet al evenimentului La Târgul de cArte Alba Transilvana, organizat în data de 10-12 mai, pe espalanda Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, în a doua zi vor fi prezenți și Cristian Tudor Popescu, Florin […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea