Societate

Selecţie pentru firmele de exerciţiu participante la târgurile internaţionale

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La Colegiul Economic „Dionisie Pop Marţian” Alba lulia s-a organizat selecţia firmelor de exerciţiu care vor participa în acest an la târgurile internaţionale de la Celje (Slovenia) şi la Praga (Cehia), ne-a informat prof. Ramona Cucea, managerul de proiect. Astfel, în urma evaluării activităţii desfăşurate şi a competenţelor elevilor care activează în aceste firme (catalog, competenţe lingvistice, materiale promoţionale, vestimentaţia echipei şi dosarul FE), pentru TIFE Celje care va avea loc în 2 februarie, au fost selectate Marţian Tour, Beautty Opportunities, Xieco Leasing, Miss Stars şi Echi Pro, nefiind cooptate Seasons Tour, Gala Parfumurilor şi Delycia. Pentru TIFE Praga, care va avea loc în perioada 29 – 31 martie, criteriile de selecţie au fost mai drastice: diplome de participare la târguri, premii obţinute, prezentarea în limba engleză şi dosarul firmei de exerciţiu. În urma evaluării, s-au calificat Marţian Tour, Beautty Opportunities, Medieval Travel, Souvenir şi Wedding Style, singura firmă necalificată fiind Seasons Tour. În această lună va avea loc şi selecţia firmelor de execiţiu care se vor califica la TIFE Timişoara, din 22 – 24 martie. Mult succes tuturor! (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Societate

Sănătatea și natură

Regal Vienez ajunge la Alba Iulia pe 13 decembrie! Spectacol extraordinar de Crăciun, cu artiști internaționali, orchestră, cor și balet

Dan HENEGAR

Publicat

în

Regal Vienez ajunge la Alba Iulia, duminică, 13 decembrie! Spectacol extraordinar de Crăciun, cu artiști internaționali, orchestră, cor și balet Evenimentul face parte dintr-un amplu turneu național care va ajunge și la Sibiu, Deva, Târgu Mureș și Cluj-Napoca, aducând în fața publicului farmecul muzicii vieneze și atmosfera sărbătorilor de iarnă. Alba Iulia va găzdui, duminică, […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

12 noiembrie – Zi cu triplă semnificație pentru Armata României: Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari

Ioana Oprean

Publicat

în

12 noiembrie – Zi cu triplă semnificație pentru Armata României: Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari 12 noiembrie ocupă un loc important în calendarul tradițiilor militare românești, fiind data la care sunt marcate Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari. Cele trei aniversări au […]

Citește mai mult

Cultură Educație

19 noiembrie 2026 | Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj Palatul Cultural din Blaj va găzdui joi, 19 noiembrie 2026, de la ora 17.00, deschiderea oficială a expoziției permanente de caricatură, amenajată în curtea interioară a instituției. Evenimentul va include și un show de caricatură susținut de artistul Costel […]

Citește mai mult